În absența partidelor din primul eșalon al futsalului românesc, Liga I fiind întreruptă pentru a face loc dublei de verificare dintre naționalele României și Italiei, Liga a II-a a fost în centrul atenției în acest week-end. Eșalonul secund a programat meciurile etapei cu numărul XI.

Runda a început la Remetea, în județul Harghita, acolo unde gazdele de la Kereszthegy au primit vizita echipei CS United 2 Galați. Harghitenii nu le-au dat vreo șansă gălățenilor de care au trecut cu 4-1, venind la două puncte în spatele acestora în clasamentul Ligii a II-a.

Spectacol la Piatra-Neamț în confruntarea dintre Futsal Ceahlăul și AS Inter Gheorgheni. La capătul unul meci foarte disputat, gazdele s-au impus cu 7-6 (2-3) și, profitând de eșecul gălățenilor la Remetea, au trecut pe locul patru.

Liderul CSM Târgu Mureș a bifat în această rundă a opta victorie. Trupa pregătită de Lucian Nicușan nu a avut emoții în deplasarea de la Sighișoara cu Pro-Tineret. „Am abordat foarte serios partida pentru a nu avea niciun fel de probleme. Cunoșteam adversarul, iar ceea ce ne-am propus am și pus în practică. Ne-am permis chiar să menajăm câțiva oameni de bază, pentru că urmează un program foarte greu. Duminică vom evolua în Cupa României împotriva prim-divizionarei Futsal Poli Iași și, sincer, ne punem mari speranțe în calificare. Vine apoi, tot acasă, meciul cu rivalii de la KSE Târgu Secuiesc, în campionat. KSE e singura echipă în fața căreia am pierdut în acest sezon”, a declarat, pentru www.frf.ro, Lucian Nicușan, antrenorul echipei CSM Târgu Mureș.

Etapa a XI-a
Kereszthegy Remetea – CS United 2 Galați 4-1
Futsal Ceahlaul Piatra-Neamț – AS Inter Gheorgheni 7-6
Pro-Tineret Sighișoara – CSM Târgu Mureș 3-7

*Echipele KSE Târgu Secuiesc și Fortius 2014 Buzău au stat în această rundă

Clasament: 1. CSM Târgu Mureș 24p; 2. Fortius 18p; 3. KSE Târgu Secuiesc 16p; 4. Futsal Ceahlaul 12p; 5. United 2 Galați 12p; 6. Kereszthegy Remetea 10p; 7. AS Inter Gheorgheni 6p; 8. Pro-Tineret 3p

Etapa viitoare, a XII-a:
sâmbătă, 16 februarie, ora 17:00
CSM Târgu Mureș – KSE Târgu Secuiesc

duminică, 17 februarie
CS United 2 Galați – Fortius 2014 Buzău
AS Inter Gheorgheni – Pro-Tineret Sighișoara

*Echipele Kereszthegy Remetea și Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț stau în această rundă

 

Articol de Adi Dobre