Facebook: West Deva

Turneul final al Cupei României la futsal rezervat echipelor sub 19 ani va debuta marți la Odorheiu Secuiesc. Cele mai bune opt formații de juniori din țară vor da bătălia pentru accederea în careul de ași al competiției. Semifinalele celei de-a treia ediții a Final Eight-ul sunt programate a doua zi, iar marea finală se va juca joi, 7 martie.

Toate partidele vor putea fi urmărite LIVE pe pagina de facebook Futsal România și pe canalul de Youtube/Futsal Romania. 

Competiția va debuta marți, la ora 14.00, cu partida dintre Bukovina Vicov și Informatica Timișoara. Bukovina s-a calificat în Final Eight-ul Cupei României după două victorii în fața formației Korondy Junior 2017 Corund, 6-4 și 9-4. Bănățenii au trecut în optimile de finală de Viitorul Băleasa, după 6-6 și 4-3.

Învingătoarea din această confruntare va da piept miercuri în semifinale cu echipa care se va impune în duelul KSE Târgu Secuiesc – CS United Galaţi.

KSE a ajuns la turneul final după ce a trecut de Viitorul 2010 Buzău, 6-9 și 10-3, în timp ce United Galați a învins formația CN Nicu Gane Fălticeni, 5-3 și 5-1.

Într-o altă confruntare se vor duela West Deva și CSM Târgu Mureș. Câștigătoarea va da piept în semifinale cu echipa care se va impune în meciul FK Odorheiu Secuiesc – Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț.

West Deva s-a calificat la turneul final de la Odorheiu Secuiesc după ce a trecut de Forța Oltenia Craiova, 7-5 și 3-1, în timp ce adversara sa, CSM Târgu Mureș, a dispus fără probleme de formația Liceului Tehnologic Auto Craiova, 14-3 și 10-1.

Gazda Final Eight-ului Cupei României U19 din acest sezon, FK Odorheiu Secuiesc, a eliminat în optimi formația CFF Clujana Cluj-Napoca, 10-3 și 16-6. Adversarii de la Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț au învins Olimpia Râmnicu Sărat în ambele partide, 16-1 și 6-4.

Selecționerul U19 va fi prezent la toate meciurile

“Este un prilej excelent de a urmări la lucru jucători tineri, de perspectivă. Putem vedea an de an cum stăm la acest capitol, al juniorilor, pentru că ei reprezintă viitorul. Au ajuns la acest turneu final de la Odorheiu Secuiesc cele mai bune opt echipe la această categorie de vârstă. Cred că sunt destul de apropiate ca nivel. Nu pot spune despre o echipă că e favorită certă la câștigarea trofeului. United Galați are o echipă bună, pentru că jucătorii evoluează în Liga 2, unde se călesc meci de meci. CSM Târgu Mureș are, de asemenea, o echipă competitivă. Va fi un Final Eight foarte interesant. Aș vrea să se știe faptul că ușa naționalei U19 a României e deschisă permanent, chiar și în acest moment când suntem foarte aproape de a debuta în preliminariile primului Campionat European din istorie rezervat juniorilor sub 19 ani”, a declarat Endre Kacso, selecționerul naționalei U19 a României.

Naționala de juniori a României face parte din Grupa a 4-a de calificare la turneul final al Campionatului European din Letonia, alături de Ucraina, Belgia și Macedonia, ultima fiind gazda meciurilor.

Programul Final Eight-ului Cupei României U19 la futsal:

marți, 5 martie

ora 14:00

Bukovina Vicov – Informatica Timișoara

ora 16:00

West Deva – CSM Târgu Mureș

ora 18:00

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț

ora 20:00

KSE Târgu Secuiesc – CS United Galaţi

Articol de Adi Dobre