Deva e, fără îndoială, unul dintre cele mai importante puncte de pe harta futsalului românesc. Rezultatele o dovedesc. Sezonul recent încheiat i-a adus echipei Autobergamo Deva un nou trofeu, Cupa României, şi prezenţa în semifinalele play-off-ului Ligii I, unde a avut însă neşansa să joace împotriva celei mai puternice echipe din campioantul românesc, City’US Târgu Mureş. Chiar şi aşa, Autobergamo a fost echipa care le-a dat cele mai mari bătăi de cap "greilor" City’US şi Informatica Timişoara.

Cu un joc spectaculos, Autobergamo a jucat aproape permanent meciurile de pe teren propriu cu tribunele pline. De trei ani, de destinele echipei din Deva se ocupă Dorin Popa (foto zhd.ro). Finanţatorul lui Autobergamo spune că, de când a intrat în futsal, Liga I n-a fost mai spectaculoasă ca în ultimul sezon.

"Punctul nostru forte? Spiritul de echipă!"

– Cum caracterizaţi, în ceea ce priveşte echipa d-stră, sezonul recent încheiat?
– A fost un sezon, până la urmă, bun. Având în vedere că am pornit la drum practic cu o echipă nouă, că am pornit de la "zero", cred că a ieşit bine. Am avut un tur foarte bun. A doua parte a sezonului a fost însă mai slabă. Asta în primul rând din cauza accidentării portarilor. Am avut un ghinion teribil la acest capitol. Am cucerit Cupa României, ceea ce e foarte important. Pe finalul sezonului am dat totul pentru Cupă. Asta le-am cerut şi băieţilor. Jocul pentru locurile 3-4 nici nu a mai contat pentru noi.

– Care a fost punctul forte al echipei?
– Echipa, e clar. Spiritul de echipă. Am evoluat mult timp practic cu o singură linie, greul căzând pe umerii câtorva jucători. Nu pot remarca însă pe cineva. Repet, echipa a fost punctul forte.

– A fost un sezon bun în Liga I?
– Eu sunt de trei ani implicat în fenomen. Am observat o creştere de la an la an. Evident, sezonul recent încheiat a fost cel mai bun. Foarte echilibrat.

"Florin Ignat rămâne"

– Cum vedeţi viitorul echipei Autobergamo Deva?
– Viitorul echipei depinde de multe. Nu va fi uşor. Avem gânduri mari, dar avem nevoie şi de ajutor. Suntem singura echipă de primă ligă din judeţul Hunedoara, singura deţinătoare a unui trofeu! Ca să ne menţinem acolo, să evoluăm, trebuie să ne întărim. Încercăm să păstrăm cei mai buni jucători ai noştri. Să vedem pe cine mai aducem. Aici e o problemă. Trei echipe joacă futsal adevărat în Liga I: Timişoara, Târgu Mureş şi Deva. Restul sunt pe forţă. Acesta e motivul pentru care jucători buni la echipele lor nu se adaptează la noi, nu dau randamentul aşteptat. E valabilă şi viceversa. Jucători care la noi nu se pot impune ajung să joace bine la echipele mai mici.

– Continuaţi cu Florin Ignat ca antrenor-jucător?
– Cu siguranţă. Florin Ignat rămâne. Şi ca antrenor şi ca jucător!

Cupa "Dacica", a doua ediţie

– Care sunt obiectivele pentru viitorul sezon? Cupa şi campionatul?!
– Depinde de lotul cu care vom demara sezonul viitor.

– Publicul din Deva e iubitor de futsal.
– Aşa este. E un public senzaţional. La Deva avem cel mai bun public. Oamenii cunosc futsalul!

– Continuaţi Cupa "Dacica"?
– Anul trecut a fost prima ediţie şi a fost o reuşită. Vrem să organizăm ediţia a doua la mijlocul lunii august. Ne-am propus să invităm câştigătoarele de Cupă din Moldova, Serbia, Bulgaria şi Austria.