Echipele Informatica Timișoara și City’US Târgu Mureș se confruntă luni seară, de la ora 19.30 (în direct la Digi Sport 2), în cel de-al doilea meci al finalei Ligii I la futsal. După primul joc al finalei, disputat la Târgu Mureș, City’US conduce cu 1-0. Campioana en-titre s-a impus pe teren propriu cu 4-0, dar finala s-a mutat pe Bega pentru cel puțin un meci. În cazul în care câștigă luni seară, City’US își va trece în palmares titlul cu numărul șase, iar antrenorul Cosmin Gherman pe cel de-al 9-lea (trei cu CIP Deva și cinci cu City’US.
Informatica, liderul sezonului regular, are nevoie de un succes în jocul "2” pentru a duce finala în meciul decisiv. Pentru timișoreni acesta ar putea fi primul titlu, chiar la sezonul de debut în Liga I! Delegația echipei City’US Târgu Mureș a sosit deja în Banat și s-a cazat într-o locație aflată la intrarea în Timișoara. Mureșenii sunt hotărâți să-și adjudece titlul de campioni încă după meciul de luni.
"Am venit la Timișoara cu gânduri mărețe! Am venit să luăm ce ne aparține”, a spus, plin de entuziasm, Cosmin Gherman, antrenorul-jucător al celor de la City’US. "Dacă vom evolua ca în primul meci al finalei, nu vom avea probleme. Suntem hotărâți să rezolvăm disputa cu Informatica după doar două meciuri. Informatica are de partea sa publicul, dar suntem obișnuiți să jucăm în săli pline. Băieții sunt pregătiți pentru ultimul asalt al sezonului și, de asemenea, pentru plecarea în vacanță! Nu sper, ci sunt convins că vom cuceri un nou titlu. Am o echipă minunată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a antrena astfel de jucători la început de carieră. Respect echipa Timișoarei, în lotul căreia se regăsesc jucători de mare valoare, dar noi avem un grup unit și puternic”, a mai declarat Cosmin Gherman.
"Pentru al doilea meci al finalei nu avem decât o variană: victoria! Apoi să ducem meciulîn partida decisivă. Băieții sunt în cantonament. Am vizionat confruntarea de la Târgu Mureș pentru a vedea unde s-a greșit. E adevărat, suntem la primul an de Liga I, dar de la începutul sezonului am avut în intenție să luăm titlul. Așteptăm ca publicul să vină în număr cât mai mare la primul meci acasă din această finală”, a declarat Gabi Lungu, președintele echipei Informatica Timișoara.
Meciul al treilea al finalei Ligii I la futsal se va disputa, dacă va fi cazul, miercuri, de la ora 19.30, tot în Sala Sporturilor "Constantin Jude” din Timișoara.