Gălățenii joacă pentru a doua oară consecutiv finala play-off-ului. Anul trecut, United a fost foarte aproape de a realiza marea surpriză, dar a cedat în bătălia decisivă cu Autobergamo Deva, disputată chiar la Galați. Deva s-a impus atunci cu scorul de 3-2 la general, la capătul celei mai disputate finale din istorie.

Pentru Informatica Timișoara, finala din acest sezon este a doua după cea de acum doi ani, pierdută în doar două jocuri în fața formației City’US Târgu Mureș. Trupa pregătită de Robert Lupu e pe cai mari în acest final de sezon în care bănățenii vor să bifeze primul event. Informatica a cucerit, pentru a doua oară consecutiv, Cupa României, iar în drumul spre finala play-off-ului Ligii I a trecut de Autobergamo Deva, marea favorită!

"Nu e niciun secret, vrem să cucerim titlul. Ar fi primul pentru Informatica, primul pentru Timișoara. Ar fi în același timp și primul event. Nu va fi însă ușor. United e o echipă foarte puternică, o echipă care joacă pentru a doua oară consecutiv marea finală. Pentru noi, prezența în finală reprezintă deja un premiu! A fost un sezon extrem de greu, în care a trebuit să gestionăm o mulțime de probleme. Am ajuns aici datorită acestor jucători extraordinari, oameni și prieteni adevărați”, a declarat Robert Lupu.

Finala dintre United și Informatica reprezintă de asemenea o premieră și în privința distanței dintre cele două orașe în care se va juca!

Startul finalei se va da duminică, 13 mai, de la ora 18:30, la Galați. A doua confruntare din finala United – Informatica se va disputa a doua zi, luni, 14 mai, tot de la 18:30, și tot la Galați, după care duelul se va muta în Banat cel puțin pentru un meci. Se joacă după sistemul "cel mai bun din cinci partide".

Finala mică aduce față în față în acest sezon două formații de top, Autobergamo Deva și FK Odorheiu Secuiesc. Lupta pentru medaliie de bronz se dă într-o dublă, tur-retur, care va debuta duminică, 13 mai, de la ora 19:00, la Odorheiu Secuiesc.