Echipa Imperial WET Miercurea Ciuc a învins sâmbătă, 31 august, scor 4-3 (2-1) echipa AEK Atena, într-un meci contând pentru etapa a treia, ultima, a Grupei 3 din preliminariile UEFA Futsal Champions League.

Calificați deja în Main Round-ul competiției, harghitenii au dorit să încheie cu o victorie, a treia din tot atâtea partide, aventura de la Atena. În precedentele jocuri, campioana României a trecut, în ordine, de Blue Magic Dublin, scor 9-0, și de Minerva Futsal, scor 6-3.

Meciul a fost dominat de la un capăt la celălalt de Imperial WET Miercurea Ciuc, jucătorii spaniolului Sito Rivera ratând foarte multe ocazii. În schimb, la singurele oportunități create, AEK Atena a marcat, scor final, 4-3 pentru campioana României, nefiind unul care să reflecte realitatea din teren.

Suntem bucuroși pentru calificare, pentru faptul că am încheiat cu maximum de puncte. Pentru mine aceasta a fost prima experiență internațională, una pe care nu o voi uita vreodată. Urmează Supercupa României, miercuri, la Buzău, cu Dunărea Călărași, apoi debutul în Liga I. Mai avem multe de pus la punct pentru Main Round-ul Ligii Campionilor de la Praga. Trebuie să muncim serios pentru a merge cât mai departe în această competiție”, a spus Tankó Levente, căpitanul campioanei României.

Imperial WET își cunoaște grupa din Main Round, Grupa 5, una foarte puternică, ce se va desfășura în octombrie la Praga. Alături de campioana României, mai fac parte din Grupa 5 formațiile Rekord Bielsko-Biała, Sparta Praga și Luxol St. Andrews, campioana Maltei.

Iată lotul echipei Imperial WET Miercurea Ciuc și rezultatele meciurilor Grupei 3:

Campioana României a început meciul contra echipei Futsal Minerva în aceeași formulă ca și la primul joc: Victor Lopez Gonzales, Gică Dospinescu – portari; Hector Blazquez, Alvaro De Luis Yubero, Florin Matei, Marko Prsici, Bogdan Covaci, Cristian Matei, Andre Luiz Fernandes, Adrian Pânzaru, Stefan Rakici, Laszlo Szocs, Levente Tanko, Savio Valadares – jucători de câmp

Antrenor: Sito Rivera

28 august
Imperial WET Miercurea Ciuc – Blue Magic 9-0 (6-0)
Au marcat: Florin Matei (1.58), Hector (4.50), Marko Prsici (10.32, 30.49, 39.49), Alvaro (12.36, 39.16 – lov. de la 10 metri), Cristian Matei (15.13, 18.01)
Arbitri: Aurélien Uzan (Franța), Murat Colak (Turcia); Damian Grabowski (Polonia)

Minerva – AEK Atena 4-3 (2-1)
Au marcat: Ruiz Fernandez (6.32, 7.36), Turé (38.02), Santona (38.46) / Thanasai (19.59 – lov. de la 10 metri), V. Asimakopoulos (35.42), K. Panou (36.50)
Arbitri: Hikmat Qafarli (Azerbaijan), Damian Grabowski (Polonia); Murat Colak (Turcia)

29 august
Minerva – Miercurea Ciuc 3-6 (2-3)
Au marcat: Marcoyannakis (2.55), Soares (7.48), Turé (23.52) / Hector (0.28), Pršić (3.37, 39.37), Cristian Matei (14.37), Florin Matei (32.36), Deco (34.04)
Arbitri: Damian Grabowski (Polonia), Aurélien Uzan (Franța); Hikmat Qafarli (Azerbaijan)

AEK – Blue Magic 4-4
Au marcat: Manos (8.14), Hatzifotiou (9.56), K. Panou (15.56), Skoutelis (33.05) / Micoski Lucas (9.47, 39.20), Byrne (19.15, 38.46)
Arbitri: Murat Colak (Turcia), Hikmat Qafarli (Azerbaijan); Aurélien Uzan (Franța)

31 august
Blue Magic – Minerva 4-4 (0-0)
Au marcat: Byrne (23.10, 26.07, 36.19), Micoski Lucas (39.59 – pen.) / Turé (26.34), Mezger (28.23, 39.43 – pen.), Soares (38.46)
Arbitri: Aurélien Uzan (Franța), Murat Colak (Turcia), Damian Grabowski (Polonia)

AEK – Miercurea Ciuc 3-4 (1-2)
Au marcat: Thanasai (6.02 – pen.), Ntatis (28.30), Szöcs (39.41 – autogol) / Alvarito (10.47), Hector (17.43), Pršić (25.05), Savio Valadares (33.10)
Arbitri: Hikmat Qafarli (Azerbaijan), Damian Grabowski (Polonia); Murat Colak (Turcia)

Clasament:

  1. Miercurea Ciuc 9p
  2. Minerva 4p
  3. Blue Magic 2p
  4. AEK Atena 1p

Toate partidele s-au disputat la „Dais Sports Center” din Atena

 

Articol de Adi Dobre