Sezonul regular al Ligii 1 se apropie de sfârșit. Au mai rămas de disputat două etape, iar miza uriașă o reprezintă ocuparea unui loc cât mai bun în clasament.
Etapa a 17-a e dominată de derby-ul dintre primele două clasate, Imperial WET Miercurea Ciuc, locul 2, și liderul Autobergamo Deva.
Diferența dintre cele două mari rivale e de două puncte în favoarea echipei din Deva, care are nevoie de o remiză la Miercurea Ciuc pentru a încheia sezonul regular pe primul loc.
Deva conduce cu 2-0!
Cele două formații s-au confruntat în acest sezon de două ori, o dată în campionat și o dată în sferturile de finală ale Cupei României.
În tur, la Deva, Autobergamo s-a impus cu scorul de 5-3 (2-2) la capătul unui meci deosebit de spectaculos. Cea de-a doua confruntare, din Cupa România, disputată tot la Deva, a depășit orice așteptări. Autobergamo și Imperial WET au oferit un meci nebun, cu prelungiri și lovituri de departajare, gazdele de la Deva fiind cele care au obținut biletele pentru Final Four-ul Cupei României!
„Va fi record de spectatori”
Astfel, după două înfrângeri, Imperial WET e hotărâtă să-și treacă în cont primul succes stagional în fața fostei campioane a României. „De data asta trebuie să câștigăm. Trebuie, pentru că vrem să încheiem sezonul pe primul loc, caz în care șansele echipei de a cuceri titlul cresc. În plus față de ultima partidă cu Autobergamo, cea din Cupa României, îi avem pe ucrainenii Dennis Ovsianikov și Dmitri Bondar, doi jucători cu experiență, utili, extrem de serioși. Am încredere în echipă așa cum nu am mai avut până acum. Publicul va fi alături de ei așa cum s-a întâmplat mereu. Așteptăm la această partidă un număr mare de spectatori, poate chiar să depășim recordul stabilit acum doi ani la un meci din Cupa României cu FK Odorheiu Secuiesc. Eram în Liga 2 atunci”, a declarat Walter Gorbe, finanțatorul echipei Imperial WET Miercurea Ciuc.
O echipă cu multe nume mari
Imperial WET e echipa care a investit cel mai mult în acest sezon. Pe lângă frații Cristian și Florin Matei, doi dintre cei mai valoroși jucători din istoria futsalului românesc, la Ciuc au mai venit László Szőcs, ultima oară la Odorheiu Secuiesc, poate cel mai tehnic jucător român în acest moment, ucrainenii Dennis Ovsianikov și Dmitri Bondar, sosiți de la Informatica Timișoara, sârbul Stefan Rakić, portarul spaniol Victor Lopez Gonzales, argentinianul Lucas Francini.
Oameni de bază la Miercurea Ciuc au rămas în continuare cei sosiți sezonul trecut, Alvaro De Luis, Mario Duque, dar și localnicii Gică Dospinescu sau căpitanul Tankó Levente. Antrenorul echipei Imperial WET este, din vară, fostul mare internațional Cosmin Gherman.
Recunoscută pentru omogenitatea lotului
Echipa Autobergamo Deva are și ea un nume mare pe bancă. Fost portar al echipei naționale la începuturile futsalului în România și fost selecționer al primei noastre reprezentative, Nelu Stancea a preluat echipa din Deva în această iarnă, după despărțirea de Futsal Poli Iași.
Autobergamo Deva vrea să rămână lider și după deplasarea de la Miercurea Ciuc. Trupa lui Nelu Stancea are în primul rând avantajul moral al celor două victorii din acest sezon. Autobergamo este recunoscută, de asemenea, pentru omogenitatea lotului, dar și pentru experiența și valoarea celor mai mulți jucători. Fostul portar Nelu Stancea are pentru postul de goalkeeper doi dintre cei mai buni oameni din Liga 1 pe acest post, veteranul Vlad Iancu și Petrișor Tonița, ultimul, aflat într-o formă deosebită, e titularul incontestabil al naționalei României.
„Meciul nu e unul decisiv”
În câmp, Nelu Stancea are de unde alege! Tehnicianul poate conta pe internaționalul Paulo Ferreira, primul jucător naturalizat din istoria futsalului românesc, pe internaționalii moldoveni Sergiu Tacot și Cristian Obadă, ultimul e și căpitanul echipei din Deva, brazilianul Andre Sasse, aflat într-o formă extraordinară, internaționalul român Adrian Pânzaru, dar și pe Noe Pardo, Varela, Toni (venit de la Futsal Poli Iași) sau Attila Biro (de la FK Odorheiu Secuiesc).
Venit în această iarnă la Deva, portughezul André Gomes s-a accidentat grav, la tendonul lui Ahile, în timpul partidei cu Imperial WET din Cupa României și va fi operat în aceste zile la Târgu Mureș.
„Pentru noi nu e niciun fel de presiune. E o partidă de campionat. Câștigăm, mergem înainte. Pierdem, mergem înainte. Meciul de la Miercurea Ciuc nu e unul decisiv. Din păcate, André Gomes e accidentat… Apoi în aceste zile Varela și Paulo Ferreira au acuzat și ei probleme de sănătate”, a declarat Doru Popa, președintele echipei Autobergamo Deva.
Derby-ul Imperial WET Miercurea Ciuc – Autobergamo Deva va fi transmis LIVE pe pagina de facebook Futsal România.
Meciuri tari la Buzău și la Călărași
Etapa a 17-a va continua duminică, 10 martie, cu alte două partide. SCM Gloria Buzău primește vizita vicecampioanei CS United Galați, într-o partidă care se anunță mai echilibrată decât o arată clasamentul.
CFF Clujana Cluj, echipa care etapa trecută a contabilizat primele puncte în acest sezon, primește vizita campioanei Informatica Timișoara. Bănățenii, care din pricini financiare au rămas fără vedete în iarnă, vin la Cluj cu formația care joi a cucerit Cupa României rezervată juniorilor sub 19 ani!
Luni, la Călărași, Futsal Club Dunărea va primi vizita echipei FK Odorheiu Secuiesc, într-un alt derby al acestei runde. Echipa din Călărași, revelația actualului sezon al Ligii 1, vine după o înfrângere, 1-4 la Deva, prima în 2019. Locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off, FK Odorheiu Secuiesc încearcă în cele două etape care au mai rămas din sezonul regular să-și îmbunătățească poziția în clasament. În ultima rundă, trupa lui Jakab Zoltan a învins pe teren propriu, la Odorheiu Secuiesc, nou-promovata SCM Gloria Buzău, 5-3, la capătul unui meci foarte echilibrat.
Epilogul etapei a 17-a e programat marți, la Iași, acolo unde se vor întâlni, într-un adevărat derby al Moldovei, Futsal Poli și Bukovina Vicov.
Etapa a 17-a:
Sâmbătă, 9 martie
Imperial WET Miercurea Ciuc – Autobergamo Deva (ora 17:30)
Duminică, 10 martie
SCM Gloria Buzău – CS United Galaţi (ora 13:00)
CFF Clujana Cluj – Informatica Timișoara (ora 15:00)
Luni, 11 martie
Futsal Club Dunărea Călărași – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (ora 18:00)
Marți, 12 martie
Futsal Poli Iași – Bukovina Vicov (ora 17:30)
Clasament: 1. Deva 39p; 2. Imperial 37p; 3. United 37p; 4. Dunărea 30p; 5. Informatica 27p; 6. Odorheiu Secuiesc 27p; 7. Poli 13p; 8. Gloria 13p; 9. Bukovina 3p; 10. Clujana 3p
Articol de Adi Dobre