Imperial WET Miercurea Ciuc, campioana României, a pierdut joi, 10 octombrie, primul meci din Grupa 5 a Main Round-ului UEFA Futsal Champions League, 3-7 (0-3), cu Sparta Praga, la capătul unui meci de coșmar pentru formația harghiteană.

Astăzi, de la ora 18.30, în cea de-a doua etapă a Grupei 5, grupă găzduită de „Sparta Arena” din Praga, campioana României va da piept cu reprezentanta Poloniei, Rekord Bielsko-Biała, care ieri a trecut de Luxol St Andrews Futsal Club, campioana Maltei, scor 3-1.

Partida dintre Sparta Praga și Miercurea Ciuc, văzută de specialiști drept finala Grupei 5, a debutat cu formația română la timonă. Sparta a fost însă cea care a deschis scorul la prima acțiune ofensivă, atunci când mingea șutată de Kristijan Grbeša, din lateral dreapta, deviată de Florin Matei, s-a oprit în plasa porții lui Victor Lopez Gonzales.

Trecuseră doar două minute și 20 de secunde de la startul confruntării. Ciucanii au alergat după egalare, dar s-au întrecut în ratări. Cu trei minute și jumătate înainte de pauză, Miercurea Ciuc a beneficiat de o lovitură de la 10 metri, după cel de-al șaselea fault comis de cehi. Venit direct de pe bancă, Cristian Matei a șutat peste poartă, portarul Ondřej Vahala a recuperat balonul și l-a lansat în adâncime pe Michal Seidler, care, fără preluare, nu a iertat, 2-0 pentru Sparta. Debusolată, echipa lui Sito Rivera a mai încasat un gol, după doar 25 de secunde, iar campioana Cehiei intra la cabine cu un nesperat 3-0 după doar trei șuturi pe poarta adversă!

Coșmarul campioanei României a continuat și la reluare. Ratările și gafele în defensivă ale ciucanilor au dus scorul la un neverosimil 6-0 pentru Sparta Praga! Hector a marcat primul gol al harghitenilor, dar veteranul Wilde, campion mondial cu Brazilia, a refăcut diferența de șase goluri. Stefan Rakić și Cristian Matei au înscris și ei pentru campioana României, care, după această înfrângere, și-a diminuat șansele de calificare în Elite Round-ul UEFA Futsal Champions League.

Programul Grupei 5 a Main Round-ului Ligii Campionilor:

joi, 10 octombrie

Rekord Bielsko-Biała – Luxol St Andrews Futsal Club 3-1 (1-0)
Au marcat: Alex Viana (12:12), Bondar Goal (32:43), Budniak (39:06) / Maikinho (26:02)

Imperial WET Miercurea Ciuc – Sparta Praga 3-7 (0-3)
Au marcat: Hector (34:49), Rakić (37:26), F. Matei (38:35 – pen.) / Grbeša (2:20), Seidler (16:34), Drahovský (16:59), Novak (22:45, 32:01), Rick (24:00), Wilde (35:03)

vineri, 11 octombrie 

ora 18.30: Imperial WET Miercurea Ciuc – Rekord Bielsko-Biała
ora 21:00: Sparta Praga – Luxol St Andrews Futsal Club

duminică, 13 octombrie

ora 18:30: Luxol St Andrews Futsal Club – Imperial WET Miercurea Ciuc
ora 21:00: Sparta Praga – Rekord Bielsko-Biała

– toate meciurile se joacă la „Arena Sparta” din Praga; ora este cea a României
– câștigătoarea grupei se califică în Elite Round

ARTICOL DE ADI DOBRE