Cupa României la futsal rezervată juniorilor U19 a programat ieri, vineri, 1 martie, meciurile din sferturile de finală. La Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc, gazda Final Eight-ului, spectacolul a fost la el acasă.
În prima partidă față în față s-au aflat formațiile Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CS United Galați. A fost cea mai echilibrată confruntare a zilei. Aflată în premieră la un turneu final, Sepsi SIC a reușit în cele din urmă să se impună, scor 4-1.
Deținătoarea trofeului, CSM Târgu Mureș, nu i-a dat vreo șansă formației Șoimii Șimand, de care a trecut la scor, 9-0. Diferența a fost și mai mare în cel de-al treilea sfert de finală, în care gazdele de la FK Odorheiu Secuiesc s-au impus clar în fața celor de la LPS Suceava, care în „optimi” trecuseră de CSO Viitorul Dărăbani, semifinalistă a ediției trecute a Cupei României U19.
Cu doar trei rezerve și ulterior cu un om eliminat în minutul 14, CFR Timișoara nu i-a putut ține piept formației Futsal Ceahlăul Piatra Neamț. Pentru moldoveni, finaliști ai ediției trecute, confruntarea a fost un excelent prilej pentru a pune la punct detaliile confruntării din această seară.
Prima semifinală a Cupei României U19 este programată astăzi, de la ora 17:00, și va opune echipele Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și FK Odorheiu Secuiesc. Cele două rivale și-au împărțit victoriile în campionat, în faza regională, fiecare impunându-se pe teren propriu. În 3 noiembrie 2023, la Sfântu Gheorghe a fost 5-4 pentru Sepsi SIC, trei săptămâni mai târziu FK Odorheiu Secuiesc luându-și revanșa, 8-4.
CSM Târgu Mureș și Futsal Ceahlăul Piatra Neamț vor reedita, de la ora 19:00, finala din sezonul trecut. În urmă cu un an, CSM Târgu Mureș cucerea Cupa României U19 după o finală fără istoric, 7-1. Partida de astăzi se anunță a fi mult mai echilibrată. Moldovenii au venit în Harghita cu un lot numeros și cu experiența ultimului an.
Pregătită de Endre Kacso – selecționerul primei reprezentative, CSM Târgu Mureș este văzută de specialiști drept principala favorită la câștigarea trofeului.
Cupa României U19 – Sferturi de finală
Vineri, 1 martie
- ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CS United Galați 4-1 (1-1)
Arbitri: Balint Attila, Benedek Andras (ambii din Odorheiu Secuiesc)
Observator arbitri: Curta Dan Ovidiu (Târgu Mureș)
- CSM Târgu Mureș – ACS Șoimii Șimand 9-0 (3-0)
Arbitri: Benedek Andras, Balint Attila (ambii din Odorheiu Secuiesc)
Observator arbitri: Gall Gyozo (Odorheiu Secuiesc)
- Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – LPS Suceava 14-1 (7-1)
Arbitri: Preda Romeo, Hornet Andrei (ambii din Brăila)
Observator arbitri: Curta Dan Ovidiu (Târgu Mureș)
- CSF CFR 1933 Timișoara – ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 1-7 (0-4)
Arbitri: Hanceariuc Bogdan, Mihălcuț Andrei (ambii din Iași)
Observator arbitri: Gall Gyozo (Odorheiu Secuiesc)
Programul semifinalelor
Ora 17:00
- CSM Târgu Mureș – ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț
Ora 19:00
- ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
Articol de Adi Dobre