Sala Sporturilor din Deva a găzduit ieri două partide din etapa a 6-a a Ligii 1 Futsal Fortuna. Terenul propriu nu le-a priit celor două formații din Deva, ACS West și CSM, ambele pierzând la limită la capătul unor partide deosebit de spectaculoase.
În primul joc al zilei, ACS West Deva a primit vizita formației Mausoleul Mărășești. Duelul se anunța a fi unul foarte echilibrat având în vedere liniile de clasament ale celor două formații. Și așa a fost!
Mausoleul Mărășești, având în componență câțiva dintre foștii jucători ai celor de la West Deva, a început mult mai bine partida. Oaspeții au deschis scorul repede, în minutul 2, prin Norbert Tifan, și l-au majorat trei minute mai târziu prin Ion Dumitru. Reușita lui Boda Krisztian, de 1-2, nu i-a deranjat pe băieții lui Marius Cozma, care au apăsat pedala de accelerație și au dus scorul la 4-1! A fost momentul în care West Deva și-a revenit, iar până la pauză a reușit să întoarcă rezultatul, 5-4!
Repriza secundă a fost și mai spectaculoasă. West Deva s-a distanțat la două goluri, 7-5, dar, după un final nebun, Mausoleul Mărășești a fost cea care a plecat acasă cu toate punctele, scor final 7-8!
În cel de-al doilea meci găzduit ieri de Sala Sporturilor din Deva, față în față s-au aflat CSM Deva și CFR Timișoara. Gazdele veneau după un succes în deplasare, 2-0 cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, victorie ce a pus capăt seriei de două egaluri (4-4 cu United Galați și 3-3 cu FK Odorheiu Secuiesc – ambele pe teren propriu), și priveau cu optimism confruntarea cu bănățenii. CFR Timișoara s-a prezentat la Deva ca singura echipă cu maximum de puncte după cinci etape disputate în actualul sezon. Trupa lui Robert Lupu urma să susțină astfel primul examen major din actuala stagiune în fața unei echipe care s-a întărit în această vară.
CFR Timișoara a făcut o primă repriză perfectă, intrând la cabine în avantaj, 3-0! La reluare, CSM Deva a declanșat cursa de urmărire a liderului, care a rezistat eroic până la final. Meciul a avut dramatism, dar și momente tensionate pe final atunci când, cu doar câteva secunde înainte de deznodământ, gazdele au cerut penalty.
În urma acestui succes, CFR Timișoara rămâne lider, cu maximum de puncte după șase etape.
„E o victorie muncită. A fost o primă repriză a noastră, a doua a lor. Cu multă muncă, cu multă dorință am reușit să păstrăm avantajul din prima repriză. Între noi și Deva există o rivalitate zonală. Și noi am fi fost frustrați dacă ne-am fi aflat în situația lor pe finalul jocului. Chiar dacă am folosit anumite chestii tactice care deranjează în meciuri cu astfel de finaluri, tensionate, dar nu cred că am făcut antijoc”, a spus la finalul meciului Robert Lupu, antrenoru-jucător al formației CFR Timișoara, pentru Radio Timișoara.
„Adversarul a fost mai bun în prima repriză. Noi am intrat mai lent în joc. În repriza a doua băieții au avut cu adevărat atitudine, dar îmi pare rău că nu am putut egala. Urmează însă o nouă etapă și e obligatoriu să ne revenim”, a declarat Milos Simić, antrenorul-jucător al echipei CSM Deva, pentru Radio Timișoara.
Astăzi sunt programate ultimele două partide ale rundei. De la ora 16:00, la Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați, CS United, campioana României, va primi vizita formației Luceafărul Buzău. Este primul meci al echipei lui Florin Ignat după revenirea din Slovenia, acolo unde, săptămâna trecută, a disputat meciurile din Main Round-ul UEFA Futsal Champions League. Din păcate, United Galați a ratat calificarea în Elite Round-ul celei mai importante competiții intercluburi din futsalul mondial.
În ultimul meci al etapei, de la ora 18:00, se vor confrunta formațiile FK Odorheiu Secuiesc și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Formația covăsneană vine după primul eșec din acest sezon, 0-2 pe teren propriu cu CSM Deva. Pentru vicecampioana României meciul cu Sepsi SIC e primul după o pauză de două săptămâni. FK Odorheiu Secuiesc nu a jucat în runda precedentă, meciul cu United Galați fiind amânat pentru a permite campioanei României să participe la jocurile din Main Round-ul Ligii Campionilor. În ultima confruntare din Liga 1 Futsal Fortuna, trupa lui Jakab Zoltan a remizat în deplasare cu CSM Deva.
În primul meci al etapei, duminică, ACS Șoimii Șimand a învins formația CSM Târgu Mureș, scor 5-4. Arădenii au bifat astfel primele puncte și primul succes la primul lor sezon pe prima scenă a futsalului românesc!
Programul etapei a 6-a:
Duminică, 29 octombrie
- ACS Șoimii Șimand – CSM Târgu Mureș 5-4 (3-2), Sala Sporturilor – Șimand
Au marcat: Alin Ciornei (11, 30), Claudiu Ujoc (14), Laurențiu Eugen Onaca (19), Paul Ujoc (23) / Barbocz Norbert (12), Chertes Patrick (16), Zsolt Butiurcă (28), Nagy Norbert (33)
ȘOIMII: Florin Năstase – Claudiu Ujoc, Andrei Cordoș, Alin Ciornei, Paul Ujoc; Darius Galeancu, Florian Albu, Dumitru Buruiană, Eugen Laurențiu Onaca, Raul Tomuță, Andrei Sechel, Andrei Trif, Andrei Nădăban
Antrenor: Daniel Mărcuș
CSM: Mihai Tătar – Nagy Robert, Paliștan Robert, Barbocz Norbert, Cherteș Patrick; Butiurcă Zsolt, Cristian Nicola, Ordogh Attila, Laposi Robert, Laurențiu Săbăduș, Eduard Varga, Ciprian Mireștean
Antrenor: Cosmin Gherman
Arbitri: Blindu Cătălin Ionuț (Hunedoara), Scînteie Ghiță Florin (Moldova Nouă); Anca Florin Daniel (Deva)
Observator: Kiuță Mihai (Brașov)
Luni, 30 octombrie
- ACS West Deva – ACS Mausoleul Mărășești 7-8 (5-4), Sala Sporturilor – Deva
Au marcat: Boda Krisztian (5, 17), Galfi Artur (13), Ionuț Florea (16, 27), Darius Pușcă (2, 25) / Tifan Norbert (2), Ion Dumitru (5), Mimi Stoica (7), Octavian Cireș (13, 37), Ovidiu Tudose (24), Alberto Dobre (37, 38)
Arbitri: Chița Liviu (Pitești), Deaconu Laurențiu (Berceni); Boharu Predescu Ionel (Buftea)
Observator: Florea Frusin (București)
- CSM Deva – CSF CFR 1933 Timișoara 2-3 (0-3), Sala Sporturilor – Deva
Au marcat: Savio Valadares (23, 32) / Anjos da Silva Wellington (9, 11), George David (20)
Arbitri: Balint Attila (Odorheiu Secuiesc), Mocanu Dragoș (Brăila); Szabo Attila (Odorheiu Secuiesc)
Observator: Captan Sebastian (Galați)
Marți, 31 octombrie
Ora 16:00
- CS United Galați – CS Luceafărul Buzău
Arbitri: Luca Ovidiu (Piatra Neamț), Hornet Andrei (Brăila); Preda Romeo (Brăila)
Observator: Sorescu Bogdan (Pitești)
Ora 19:00
- Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
Arbitri: Hanceariuc Bogdan (Iași), Pentek Laurențiu (Oradea); Brașovean Cristian Cosmin (Cluj)
Observator: Năstasă Marius (Piatra Neamț)
Clasament: 1. CFR Timișoara 18p; 2. Sepsi SIC 12p; 3. CSM Deva 11p; 4. United Galați 10p (patru meciuri disputate); 5. Mausoleul Mărășești 9p; 6. Odorheiu Secuiesc 7p (patru meciuri disputate); 7. West Deva 6; 8. Luceafărul 3p; 9. Șoimii Șimand 3p; 10. CSM Târgu Mureș 0p;
Articol de Adi Dobre