Considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria futsalului românesc, Florin Robert Matei mărturisește că nu îi e ușor în această perioadă, dar e convins că doar așa poate fi scurtată perioada de vacanță forțată.

În vârstă de 36 de ani, Florin Matei spune că, în ciuda pandemiei Covid-19, nu se gândește să se retragă prea curând. Transferat în urmă cu două sezoane la Imperial WET Miercurea Ciuc, Florin Matei a pus umărul la cucerirea primului titlu din istoria grupării harghitene și a evoluat cu echipa ciucană în Liga Campionilor.

Florin joacă la Imperial WET alături de fratele său mai mic, Cristi, om de bază în echipa națională a României. Cei doi sunt băieții fostului fotbalist Ștefan Matei, care a evoluat în cariera sa, printre altele, la Petrolul Ploiești și la Progresul Brăila.

„Ar fi frumos să se joace în continuare”

– Florin, ce faci? Cum te simți?
– Bine, mulțumesc! Având în vederea perioada pe care o traversăm, pot spune chiar foarte bine! Nu m-am îngrășat. Încerc să fiu atent la dietă, fac mișcare, atât cât pot. Sunt acasă, la București, într-un apartament alături de părinții mei. Încercăm să facem față acestei perioade unice cred din viața fiecăruia dintre noi. Nu e ușor însă. Îmi lipsesc futsalul, fotbalul, sportul în general. Nu mai avem sport nici măcar la televizor, nicăieri!

– Când crezi că vor fi reluate pregătirile?
– Nu știu ce să spun. Mă uit la știri, ascult comunicatele oficiale. Chiar și așa nu se poate vorbi despre o dată exactă. Cred totuși că în iunie ne vom putea relua pregătirile. Sau, cel puțin, așa ar trebui. Nu ar fi rău. Oricum echipele au nevoie de o perioadă destul de lungă pentru a-și reveni din punct de vedere fizic. Ar fi frumos să se joace în continuare, cu etape intermediare, din două în două zile, nu mai contează, doar să se joace. La futsal oricum avem o vacanță ceva mai lungă, ca la școală, așa că nu ne-ar afecta prea mult.

„Fratele meu e un fericit”

– Ai mai avut o perioadă de inactivitate atât de lungă?
– Niciodată. Am început cu fotbalul atunci când aveam șapte ani, la Mecanică Fină București. Au trecut de atunci aproape trei decenii, dar niciodată nu am simțit ceea ce simt în aceste zile. Niciodată nu am stat atât de mult. Îmi amintesc de o accidentare gravă, la ligamentul colateral intern, dar nu am stat pe bară atâta vreme. Aceasta este cea mai neagră perioadă din cariera mea.

– Aveți program de pregătire pentru aceste zile?
– Avem un program primit de la club, ținem legătura între noi. Cei care locuiesc la casă sunt în avantaj față de noi, cei care stăm la bloc. Fratele meu, Cristi, alături de care joc la Imperial WET Miercurea Ciuc, e la Vâlcea în aceste zile, stă la casă, e un fericit!

„Cele mai bune echipe ale momentului”

– Ordonanța militară a venit chiar înaintea Final Four-ului Cupei României.
– Echipa mea se afla într-o formă foarte bună. Eram cu gândul la Final Four-ul Cupa României. Chiar în week-end-ul următor trebuia să se dispute. Imperial WET era favorită la cucerirea trofeului și nu doar pentru că urma să joace acasă, la Miercurea Ciuc. Rămân la părerea că avem cea mai bună echipă din țară. Unii spun că Imperial WET ar fi chiar cea mai tare din istoria futsalului românesc.

– Vezi în continuare o finală Galați – Miercurea Ciuc?
– Cu siguranță. United Galați și Imperial WET sunt cele mai bune echipe ale momentului. Necunoscuta e doar poziția din clasament la finalul sezonului regular.

„Am văzut mulți copii valoroși”

– Faci parte din prima generație a futsalului românesc. Ați fost voi cei mai buni?
– Sunt în futsal, așa este, încă de la începuturi. Am jucat în naționala României chiar la primul meci din istorie, în 2003, cu Bulgaria, la Sala „Floreasca”. Toată lumea spune că am fost cea mai bună generație. Nu știu totuși ce să zic. E adevărat am avut rezultate, am făcut performanță, am fost prieteni, uniți, deși chiar și generației noastre i-a luat ceva timp până să se închege. Dar și actuala generație are jucători de valoare. Am văzut mulți copii valoroși inclusiv în acest sezon, și la noi, și la Galați, și la Timișoara, Deva sau Odorheiu Secuiesc.

– Ce sfaturi le-ai da tinerilor jucători de futsal?
– Să se țină de acest sport extraordinar. Știu că nu e ușor, pentru că nu sunt banii de la fotbalul, dar dacă îți place ceva, merită să te sacrifici.

– Fotbal sau futsal?
– Eu le cunosc pe ambele. Futsalul însă mi se pare mai spectaculos. Nu stai o secundă, ești tot timpul în priză.

Interviu de Adi Dobre.