Echipa de futsal FK Odorheiu Secuiesc, vicecampioana României, a demarat pregătirile încă de luna trecută.

Trupa pregătită de Jakab Zoltan a disputat și câteva meciuri de verificare, managerul grupării harghitene declarându-se mulțumit de etapa în care se află în acest moment echipa sa.

Pentru FK Odorheiu Secuiesc urmează în acest weekend un meci-test cu nou-promovata Sepsi, confruntare care ar putea deveni începutul unei frumoase rivalități sportive între cele două grupări și orașe.

Meciul FK Odorheiu Secuiesc – Sepsi se va juca mâine, sâmbătă, 12 august, de la ora 11:00, la Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc.

Meci amical în acest weekend și pentru CSM Deva. Deținătoarea Cupei României va disputa o partidă de verificare în compania unei alte nou-promovate, Șoimii Șimand Arad. Partida se va disputa la Arad, tot mâine, sâmbătă, 12 august.

Pentru prima oară, CSM Deva va avea lotul complet, inclusiv noile achizții Richardinho, Savio și Nastai.