Sala Sporturilor din Târgu Mureș a găzduit duminică seară primul meci al finalei Ligii a 2-a, confruntarea dintre CSM Târgu Mureș și Mausoleul Mărășești. Promovate în Liga 1 Futsal Fortuna, CSM Târgu Mureș și Mausoleul Mărășeștu luptă acum pentru titlul de campioană a eșalonului secund.

Confruntarea de la Târgu Mureș a fost una deosebit de spectaculoasă. Față în față au stat tinerețea celor de la Târgu Mureș și experiența formației din Mărășești, care a avut în componență mai mulți jucători care în urmă cu doi ani reușeau promovarea cu Sportul Ciorăști.

Meciul a început perfect pentru Mausoleul Mărășești, care a deschis scorul după doar 26 de secunde de la startul partidei, autor Florin Mănăilă. Cu o bancă restrânsă, din pricina absențelor (Tudose Ovidiu, Crăciun Răzvan, Duca Alex și Dima Georgian), Mausoleul Mărășești a cedat în cele din urmă.

Trupa pregătită de Romeo Drăgan nu a putut ține ritmul cu formația pregătită de Kacso Endre, care a prins o zi foarte bună.

Cu mulți dintre componenții echipei care luna trecută cucerea Cupa României U19, CSM Târgu Mureș a fost de neoprit și a luat o opțiune importantă la câștigarea titlului de campioană a Ligii a 2-a.

Duelul se va muta pentru cel de-al doilea meci al finalei la Mărășești. Confruntarea va avea loc duminică, 21 mai, de la ora 19:00 și va fi în direct la FRF.tv.

Finala Ligii a 2-a, meciul 1

CSM Târgu Mureș – Mausoleul Mărășești 6-2 (3-1), Sala Sporturilor – Târgu Mureș

Au marcat: Mojzi Botond (8), Andras Dobai (9), Robert Lapoși (17), Nagy Robert (24), Nagy Tamas (35), Attila Ordog (36) / Mănăilă (1), Grigoraș (29)

Arbitri: Anca Florin Daniel (Deva), Popescu Constantin Daniel (Țicleni); Luca Ovidiu (Piatra Neamț)

Observator: Năstasă Marius (Piatra Neamț)

CSM Târgu Mureș: Nagy Ferenc – Andras Dobai, Nagu Robert, Nagy Tamas, Mojzi Botond; Cristian Nicola, Attila Ordog, Robert Lapoși, Norbert Papp, Laurențiu Săbăduș, Radu Văidean, Eduard Varga

Antrenor: Kacso Endre

Mausoleul Mărășești: Răzvan Mihalache – Florin Nistor, Ștefan Lupu, Florin Mănăilă, Mihai Strat; Cristian Vodă, Ionuț Grigoraș, Denis Magiaru

Articol de Adi Dobre