În perioada 16 – 18 august, Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat, la Pitești, cursul de vară pentru arbitrii și observatorii de fotbal în sală.

Deschiderea cursului ce a avut la Hotel Victoria – Pitesti a fost făcută de către responsabilul Compartimentului Futsal din cadrul CCA – Bogdan Sorescu, în fața celor 24 de arbitri și 15 observatori prezenți în sală.

La acest curs a fost invitat, cel mai apreciat instructor FIFA pentru arbitri futsal, domnul Perry Gautier (Belgia). Acesta a prezentat noile modificări ale Legilor Jocului de Futsal, a discutat cu arbitrii si observatorii de arbitri futsal pe parcursul prezentărilor sale, punând  accentul pe teme ca: managementul și controlul jocului, plasamentul și deplasarea în timpul jocului. De asemenea, prima zi a inclus și testarea participanților din punct de vedere teoretic și practic prin chestionare video.

A doua zi a cursului a constat în susținerea testelor fizice în vederea reluării campionatului (în prima parte a zilei) și în sesiuni de teme teoretice, iar apoi Bogdan Sorescu și Gabriel Gherman au prezentat trei teme teoretice bazate pe imagini video (jucarea mingii cu mâna, analiza testului video și analiza situațiilor din campionatul 2022-2023).

Observatorii de arbitri futsal, pe lângă temele la care au participat alături de arbitri, au vizionat un meci integral de futsal apoi au analizat toate situațiile dificile din joc și au acordat calificative pentru fiecare arbitru, sub îndrumarea instructorului FIFA, Perry Gautier.

În ultima zi au mai fost prezentate alte două teme, apoi cursul s-a încheiat cu concluzii și recomandări transmise tuturor participanților la acest curs.