Autobergamo Deva venea după senzaționala calificare în Elite Round-ul UEFA Futsal Cup, Liga Campionilor la futsal, dar și din postura de echipă cu maximum de puncte după cinci runde, singura care se putea lăuda cu o asemenea performanță! FK Odorheiu Secuiesc era și ea neînvinsă înaintea meciului de la Deva.

Autobergamo și FK Odorheiu Secuiesc au oferit un spectacol total, cele două încheind disputa la egalitate, 4-4 (2-2), cu o egalare a harghitenilor venită cu patru secunde înainte de final.

„A fost un meci foarte greu. Deva a fost foarte motivată. Cei mai mulți jucători au reușit în această toamnă calificarea cu echipa națională la EURO și, de asemenea, calificarea în Elite Round-ul UEFA Futsal Cup. Poate că sunt nemulțumiți de rezultat, poate că ar fi meritat victoria, dar și noi am muncit. Am pregătit meciul foarte bine, Grigoraș a apărat excelent, băieții au fost foarte disciplinați și au luptat cu dârzenie, crezînd până în ultimul moment că pot pleca neînvinși de la Deva”, a declarat Jakab Zoltan, antrenorul echipei FK Odorheiu Secuiesc.

Acesta e cel de-al doilea rezultat de 4-4 în acest sezon pentru gruparea din Odorheiu Secuiesc, care se pregătește de un nou derby, cel cu Imperial WET Miercurea Ciuc, primul derby al Harghitei din istorie pe prima scenă a futsalului românesc!

„E bine că rămânem neînvinși. Astă-vară am pierdut câțiva jucători de bază. Cei care i-au înlocuit încep să se integreze. Urmează derby-ul cu Imperial WET! Va fi un meci foarte interesant”, a mai spus Jakab Zoltan.

Și Autobergamo Deva se pregătește de un alt derby! „Jucăm etapa viitoare un nou meci tare, un nou derby, de această dată cu Informatica Timișoara! Avem de luat câteva revanșe”, a spus Florin Ignat, veteranul formației din Deva. „Am avut meciul cu Odorheiu Secuiesc în mână. Am avut și ghinion, din păcate. Oaspeții au fructificat aproape toate ocaziile avute”, a mai adăugat Florin Ignat.

În derby-ul de la Deva, pentru Autobergamo Deva au înscris Csoma (de două ori), Ignat și Stoica, în timp ce pentru Odorheiu Secuiesc au marcat Mánya, Szőcs, Tamas și Biró.

Etapa 6 | Rezultate
Muncitorul Reșița – Autobergamo Deva 1-11
Dunărea 2005 Călărași – Imperial Wet Miercurea Ciuc 5-3
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Spicom Sfântu Gheorghe 9-3
Informatica Timișoara – City’Us Targu Mureș 10-0
CS United Galaţi – CSM Politehnica Iași 5-4
Autobergamo Deva – FK Odorheiu Secuiesc 4-4

Programul etapei 7:
Sâmbătă, 21 octombrie | Dunărea 2005 Călărași – CSM Politehnica Iași (ora 18:00)
Duminică, 22 octombrie | City’US Târgu Mureș – Spicom Sfântu Gheorghe (ora 17:00)
Luni, 23 octombrie | Muncitorul Reșița – CS United Galaţi (ora 17:00), FK Odorheiu Secuiesc – Imperial Wet Miercurea Ciuc (ora 19:00)
Marți, 24 octombrie | Informatica Timișoara – Autobergamo Deva (ora 18:00)