Au mai rămas doar câteva zile până la startul preliminariilor pentru Campionatul European de Futsal de anul viitor din Slovenia. Naționala României va debuta în calificări sâmbătă, la Călărași, acolo unde se vor disputa meciurile Grupei a 4-a. Primul adversar e Finlanda, formație care vine în România cu gândul de a încheia, ca și prima noastră reprezentativă, pe locul doi, care duce la baraj. Tricolorii vor da piept apoi cu Letonia, out-sider-ul grupei, duminică, iar marți va întâlni Portugalia, una dintre cele mai tari naționale din futsalul mondial.

Naționala României a intrat în cantonament, la Călărași, încă de săptămâna trecută. Robert Lupu, selecționerul României, care joacă însă în continuare, e optimist. Aceasta e prima campanie de calificare pentru Lupu ca selecționer. Instalat acum un an și jumătate la cârma naționalei, Robert Lupu va susține la Călărași adevăratul examen de maturitate ca selecționer.

„Va fi un meci de foc”

– Domnule Lupu, a început numărătoarea inversă!
– Așa este! Am intrat în săptămâna patimilor! Mai sunt doar câteva zile până la debutul în preliminariile pentru Campionatul European. Mai avem de pus câte ceva la punct, de repetat scheme, dar, în principiu, suntem pregătiți.

– Primul meci e contra Finlandei!
– Va fi un meci de foc, pe care trebuie să-l tratăm cu maximă seriozitate. Cred că partida contra Finlandei va fi decisivă pentru continuitatea în grupă. Până la meciul cu Portugalia, ultimul, trebuie să ne asigurăm și punctajul necesar pentru a ajunge la baraj, dar și un moral bun. Portugalia e o echipă mult peste nivelul nostru, dar dacă nu vom avea presiunea rezultatului, putem face un meci bun, putem aborda disputa cu multă încredere.

„Vreau să-mi bat profesorul”

– Cum îi simțiți pe băieți?
– Sunt bine, sunt motivați. A trebuit să ajungem cu toții la același nivel din punct de vedere fizic. Tehnico-tactic trebuie, așa cum am mai spus, să punem ultimele detalii la punct.

– Ce știți despre Finlanda?
– E o echipă bună, în aceeași formulă de trei ani, timp în care s-a bazat pe serviciile unui antrenor de top, Mićo Martić. El conduce în continuare această națională a Finlandei, cu cea mai bună generația din istoria lor. Mićo Martić mi-a fost profesor la cursurile pentru licența B UEFA. Ca elev, aș vrea să-mi bat profesorul! Finlanda stă foarte bine atât tactic, cât și fizic. Va fi un meci foarte greu. Cred că avem mai multă calitate tehnică, ceea ce ar putea face diferența.

„Oamenii din Călărași ne-au încurajat mereu”

– Pentru mulți tricolori, această campanie ar putea însemna ultimul tren?
– Pentru câțiva dintre băieți e ultima campanie. Acest amănunt ar trebui să fie o motivație în plus, nu o presiune. Experiența unor jucători precum Florin Matei, Vlad Iancu, Alpar Csoma, Emil Răducu, oameni cu 2-3 „Europene!” în palmares, poate fi decisivă. Însă, ușor-ușor, trebuie reconstruită echipa națională, trebuie un nou proiect.

– Jucăm acasă!
– E un avantaj. Am ales orașul Călărași pentru că și aici, ca și în alte locuri din țară, futsalul e foarte iubit. Oamenii de aici ne-au încurajat mereu, și la victorii și la eșecuri. Sunt convins că vor veni în număr mare la meciuri.

„Va fi o luptă în trei pentru locul secund”

– Letonia?
– Trebuie să vorbim și despre Letonia, nu o putem omite din discuție. E adversarul din al doilea meci. Eu sunt convins că Letonia va lua cel puțin un punct în această grupă. Sper să-l ia contra Finlandei! E o echipă de își merită locul în această fază a preliminariilor. Din această grupă se poate merge la baraj și cu patru puncte, poate și cu trei! Va fi o luptă în trei, Finlanda, Letonia și România, pentru locul doi în Grupa a 4-a, una dintre cele mai echilibrate.

– Frații Matei, adversarii tăi din finala Cupei, au trecut peste supărare?!
– Sunt jucători profesioniști. Suntem prieteni de ani buni, ne respectăm. Cum să nu le treacă. Mă bucur că se poate trece repede peste astfel de dezamăgiri și putem pune umărul împreună pentru națională.

Iată programul meciurilor din Grupa 4 de calificare la UEFA Futsal Euro 2018:

8 aprilie
Portugalia – Letonia, ora 16:30
România – Finlanda, ora 19:00
9 aprilie
Finlanda – Portugalia, ora 16:30
România – Letonia, ora 19:00
11 aprilie
Letonia – Finlanda, ora 15:30
România – Portugalia, ora 18:00

Câștigătoarea grupei merge direct la EURO 2018. Locurile secunde din cele șapte grupe vor intra în play-off, acolo unde va ajunge și cel mai bun loc trei!

Play-off-ul se va disputa în două manșe, tur și retur, în septembrie, tragerea la sorți urmând să aibă loc pe 6 iulie, la Nyon.

România nu a fost prezentă la utima ediție a Campionatului European de futsal din Serbia, de anul trecut.