România – Georgia se joacă marți, 12 septembrie, de la ora 18.00. Partida se va disputa în Sala Sporturilor din Deva, manșa secundă fiind programată pe 26 septembrie la „Tbilisi Sports Palace” din capitala Georgiei. Cel puțin teoretic, România, locul 19 în ierarhia FIFA, are prima șansă în fața Georgiei, locul 46.

Trebuie să fim atenți. Am fost favoriți și cu Ungaria, în 2015, dar am ratat calificarea. Va fi foarte greu, dar suntem hotărâți să mergem la EURO”, a declarat , pentru www.frf.ro, internaționalul Florin Ignat.

Convocarea lui Florin Ignat pentru dubla de baraj cu Georgia reprezintă o surpriză. În vârstă de 35 de ani, Ignat a revenit la prima reprezentativă după o pauză de doi ani. Forma bună l-a readus pe Ignat în vederile selecționerului. Până săptămâna trecută, când a fost instalat pe banca tehică Marcos Angulo, Florin Ignat a ocupat funcția de antrenor-jucător la Autobergamo Deva.

„Nu mai știu exact”

 Florin, din nou la națională!
– M-a bucurat foarte mult această convocare. Asta înseamnă că lumea mă apreciază, că are în continuare încredere în mine. Iar toate acestea mă motivează extraordinar.

Când ai jucat ultima oară în tricoul naționalei?
– Acum doi ani. Cred! Nu mai știu exact data, dar parcă a fost un meci contra Serbiei.

Cu ce gânduri ai revenit?
– Cu gândul la un nou turneu final. Cred că putem și merităm să fim din nou a o asemenea competiție.

„Lupta se va da până în ultima secundă”

Georgia?
– Un adversar foarte greu. În astfel de partide nu mai există favorit. Acum doi ani, în barajul pentru EURO 2016 contra Ungariei, eram cotați cu prima șansă, dar am pierdut calificarea… E clar, lupta pentru biletele la Campionatul European de anul viitor se va da până în ultima secundă a manșei retur.

România – Georgia se joacă la Deva!
– O alegere inspirată! La Deva oamenii mănâncă futsalul pe pâine. Și sunt convins că vor crea o atmosferă extraordinară.