Liga I programează joi, 9 mai, finala mică a campionatului, meci care aduce față în față echipele Futsal Club Dunărea Călărași și Autobergamo Deva.

Confruntarea e programată de la ora 17.30 la Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din Călărași, acolo unde Dunărea a triumfat în Cupa României în această primăvară.

Dunărea și Autobergamo vor disputa finala mică după ce au încheiat pe locurile secunde grupele din play-off.

„Sunt mândru de băieți”

A fost un sezon incredibil. În vară nu știam dacă vom mai continua, iar acum suntem la un pas de a scrie istorie pentru sportul din Călărași, nu doar pentru echipa de futsal. Am cucerit Cupa României, am ajuns, iată, în finala mică a campionatului, putem spune fără probleme că a fost cel mai bun sezon din istoria clubului. Vrem să câștigăm pentru a încheia frumos acest sezon și pentru a lua bronzul acestei ediții. Vreau să spun din nou faptul că sunt mândru de jucătorii mei, de conducători, de public, de toți cei care au fost alături de echipă în acest ultim an”, a declarat Marian Șotârcă, antrenorul-jucător al echipei Futsal Club Dunărea Călărași.

Pentru fostul internațional, acum în vârstă de 38 de ani, cariera de jucător se va încheia odată cu acest meci. „Dacă voi fi echipat de joc, atunci această finală mică va fi ultimul meu meci. Dacă voi fi îmrăcat civil, atunci ultimul meci a fost cel de la Timișoara, din play-off”, a ținut să precizeze Marian Șotârcă.

Tehnicianul echipei Dunărea Călărași nu va putea conta nici în această partidă pe serviciile lui Rodrigo Coelho, accidentat de mai multă vreme. Marian Șotârcă are probleme inclusiv cu portarii, Andrei Moldovanu și Igor Garcia acuzând și ei probleme medicale. În cazul în care niciunu nu va fi apt, Șotârcă va apela la Eugen Cinaru, al treilea goalkeeper din lotul Dunării, unul dintre cei mai vechi componenți ai echipei călărășene.

Autobergamo Deva va juca pentru a doua oară consecutiv în finala mică a Ligii I. În 2018, Deva se impunea în fața formației FK Odorheiu Secuiesc și cucerea bronzul. Campioană a României acum doi ani, Autobergamo a venit la Călărași fără cei mai buni jucători ai săi, plecați în vacanță după ratarea prezenței în finala mare.

În aceste condiții, antrenorul Adrian Moț a deplasat la Călărași un lot tânăr, cu juniori crescuți de club. Cei mai experimentați jucători sunt veteranul Vlad Iancu, Attila Biro, Adrian Pânzaru, Andre Sasse și Toni.

În vârstă de 41 de ani, Vlad Iancu și-a prelungit zilele trecute contractul cu Autobergamo. „Gogu, așa cum îl știe toată lumea futsalului pe Vlad Iancu, rămâne, în ciuda vârstei, un jucător extraordinar, un model pentru tineri. Tocmai de aceea, inclusiv cu ajutorul său, vom încerca să construim o echipă nouă, cu jucători crescuți de club”, a declarat Doru Popa, președintele clubului Autobergamo Deva.

Finala mică a ediției 2018-2019 a Ligii I dintre Futsal Club Dunărea Călărași și Autobergamo Deva va fi arbitrată de tandemul Florin Aurelian Macovei (Galaţi) – Ionuţ Smeu (Brăila). Rezervă va fi Flavius Ionuț Cojocaru (Galaţi), în timp ce observatori vor fi Radu Petre și Marius Mititel (ambii din București).