Meciul FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva a contat pentru etapa a 15-a, a cincea a returului.

După o primă repriză încheiată la egalitate, 1-1, Autobergamo Deva s-a dezlănțuit și s-a impus la final cu un neverosimil 7-1! Trupa pregătită de Florin Ignat, care a și jucat, a făcut spectacol în fața unei săli pline, arătând o formă de invidiat. „Am fost o echipă, așa cum ar trebui să fim mereu. Am dominat meciul de la un capăt la celălalt, chiar și în prima repriză, la finalul căreia scorul a fost egal. Am avut timp să pregătim meciul, iar băieții au evoluat perfect, cu ambiție, cu determinare, arătându-și din nou adevărata valoare”, a spus, pentru www.frf.ro, Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei Autobergamo Deva, care luni, 26 februarie, a împlinit 36 de ani.  

FK Odorheiu Secuiesc a fost prima care a punctat pe tabela de marcaj în meciul de duminică seară. Internaționalul László Szőcs a fost cel care a înscris pentru echipa pregătită de Zoltan Jakab, cel mai titrat antrenor din istoria futsalului românesc. Deva a egalat însă atunci când mai erau doar două secunde din prima repriză.

La reluare, campioana Autobergamo Deva nu i-a mai lăsat vreo șansă echipei gazdă, marcând de șase ori! Au punctat Alpar Csoma, Cristi Obadă, Paulo Ferreira, Sergiu Tacot și portarul Petrișor Tonița! Goalkeeper-ul echipei naționale a fost cel mai bun marcator al echipei din Deva la Odorheiu Secuiesc, de unde campionii au plecat aplaudați de spectatori. „Atmosfera de la Odorhei a fost, ca de obicei, extraordinară. Oamenii de acolo iubesc futsalul, iubesc sportul. Deși țin foarte mult la echipa lor, la final ne-au aplaudat”, a declarat Florin Ignat, care a mărturisit că nu s-a temut niciun moment de meciul de la Odorheiu Secuiesc: „Nu mi-a fost frică de acest meci, chiar dacă e un derby, chiar dacă jucam la ei. Îmi cunosc echipa foarte bine, știu ce calitate au băieții”.

Informatica Timișoara, liderul Ligii I, a avut meci ușor în această etapă. Trupa selecționerului Robert Lupu a primit în week-end vizita echipei Spicom Sfântu Gheorghe, penultima în ierarhia Ligii I în acest moment. Fără vedeta Savio, accidentat la EURO 2018, Informatica a învins cu 11-1.
Tot la scor s-a impus și Imperial WET Miercurea Ciuc în deplasarea de la Reșița. Noua echipă a Ciucului, care a transferat în această iarnă șapte jucători străini, s-a impus cu 10-4. Pentru echipa pregătită de fostul internațional Lorand Szöcs, meciul de la Reșița a fost repetiția generală pentru meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu CS United Galați, din Cupa României, decisiv pentru intrarea în Final Four-ul competiției.

Meci interesant și luni seară la Călărași, acolo unde e așteptată vicecampioana CS United Galați. Trupa gălățeană are de câteva zile un nou antrenor principal. După despărțirea de Cosmin Gherman, vicecampioana îl are pe bancă pe portughezul Vitor Hugo Costa Azevedo Rodrigues. În vârstă de 37 de ani, Vitor Hugo nu e o pezență nouă în futsalul românesc. El a cucerit titlul de campion al României cu City’us Tg. Mureş, ca jucător. Portughezul a mai antrenat în Azerbaidjan, unde a și jucat, la Baku United, dar și în Emiratele Arabe Unite.

Iată rezultatele și programul etapei cu numărul 15:

sâmbătă, 24 februarie
Informatica Timișoara – Spicom Sfântu Gheorghe 11-1

duminică, 25 februarie
Muncitorul Reșița – Imperial Wet Miercurea Ciuc 4-10
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva 1-7

luni, 26 februarie, ora 18:00
Dunărea 2005 Călărași – CS United Galaţi

marți, 27 februarie, ora 18:00
City’Us Târgu Mureș – CSM Politehnica Iași

Clasament: 1. Informatica 41p; 2. Autobergamo 39; 3. Odorheiu Secuiesc 35; 4. United 31; 5. Dunărea 20; 6. Imperial Wet 17; 7. Iași 14; 8. Muncitorul 9; 9. Spicom 0; 10. City’Us -2