CSMS Iaşi a obţinut în ultimul meci din sezonul regulat punctul de care avea nevoie pentru calificarea în play-off-ul Ligii de futsal, 2-2 (1-1) pe teren propriu cu KSE Târgu Secuiesc. Golurile gazdelor au fost marcate de Mandea, în minutele 7 şi 21, iar pentru oaspeţi au punctat Javier (15) şi Căşineanu (29). În urma acestui rezultat, cele două formaţii merg braţ la braţ în play-off, Iaşiul de pe locul 8, iar Târgu Secuiesc de pe poziţia a 6-a.

Dacă înaintea ultimei etape din sezonul regulat ieşenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri de intrarea în primele 8, remiza din partida Muncitorul Reşiţa – Concordia Chiajna (2-2) le-a uşurat misiunea moldovenilor, care şi-au îndeplinit obiectivul şi cu un punct în ultima partidă. Astfel, echipa pregătită de Nelu Stancea merge în play-off pentru al patrulea sezon consecutiv.

Timişoara, primul adversar din play-off

Antrenorul ieşenilor, Nelu Stancea, şi-a felicitat jucătorii pentru accederea în play-off şi a precizat că speră să treacă de liderul Informatica Timişoara.

“Am făcut un retur bun, chiar dacă am pierdut trei jucători şi am obţinut această calificare în play-off. Suntem mulţumiţi că ne-am atins obiectivul, dar îmi pare rău că nu am putut câştiga ultimul meci, pentru că am fi terminat sezonul regulat pe locul 6. Dar oricum, indiferent de loc tot am fi întâlnit un adversar puternic. Urmează să jucăm cu Timişoara, după sistemul <două din trei>, primul meci la Iaşi, următoarele în deplasare. Sper să facem un meci bun acasă, să câştigăm şi să păstrăm şanse de a câştiga acest duel, chiar dacă va fi foarte greu. Vreau să mlţumesc în mod special şi publicului, care a fost într-un număr mare la Sala Polivalentă şi ne-a ajutat foarte mult”, a declarat antrenorul Nelu Stancea.

NARCIS POHOAŢĂ (IAŞI)