A făcut parte din ceea ce mulți au numit „generația de aur a futsalului românesc”, a contabilizat peste o sută de meciuri în tricoul primei reprezentative a României (nu le mai știe numărul!), a cucerit titluri de campion în România și Ungaria și este singura „gheată de aur” a futsalului românesc în UEFA Futsal Champions League.
Săptămâna viitoare va împlini 43 de ani, dar spune că nu se gandește la retragere. S-ar fi gândit la asta dacă ar fi reușit să cucerească zilele trecute Cupa României Futsal Casa Pariurilor cu West Deva, dar gruparea hunedoreană a pierdut finala Final Four-ului de la Odorheiu Secuiesc.
Ar putea vorbi despre futsal zile în șir fără să plictisească. O face cu aceeași pasiune ca în urmă cu două decenii și jumătate când și-a început cariera în futsal. S-a născut la Târgu Jiu într-o zi de 7 mai 1983, cu fix trei ani înainte ca echipa de fotbal Steaua București să câștige Cupa Campionilor Europeni la Sevilla. „De aceea sunt stelist”, explică el! Ca orice oltean însă își dorește ca în acest an Universitatea Craiova să triumfe în Superligă.
Ion Al-Ioani, căpitanul echipei West Deva, marea revelație a actualului sezon din Liga 1 Futsal Casa Pariurilor, va rămâne pentru totdeauna unul dintre cele mai importante nume din istoria futsalului românesc, alături de ceilalți colegi de generație. Cu Ion Al-Ioani nu poți face un interviu clasic. Trebuie să îl lași doar să povestească! Asta am și făcut!
„Toată lumea spunea că sunt prea scund pentru fotbal”
Mi-am început cariera în fotbalul pe teren mare la 16 ani la Liga 3 la Petrolul Țicleni. În acele vremuri erau 6-7 echipe din Gorj la Divizia C. La 18 ani, în clasa a XII-a, am câștigat Cupa Liceelor pe țară. Campioni! Împotriva unor echipe cu nume grele: Pleșan, Velcovici, Bănică jucau atunci la Craiova, echipă care era practic tineretul Universității Craiovei, iar la „Eliade”, altă adversară de care am trecut, juca, printre alții Dacian Varga.
Apoi, la Târgu Jiu, a fost făcută echipă de futsal. Pentru că toată lumea spunea că sunt prea scund pentru fotbalul pe teren mare, am ales futsalul. Am jucat pentru început la MB Pandurii Târgu Jiu. Era începutul futsalului în România. Era sezonul 2003-2004. Prima campioană a României a fost Odorheiul Secuiesc. La primul meci din istoria echipei noastre în prima divizie i-am bătut pe Odorheiu Secuiesc, campioana en-titre, la ei acasă. Apoi am jucat acasă cu vicecampioana Târgu Mureș, cu Endre Kacso, actualul selecționer, în componență și le-am dat 14-3! Viceampioanei României!
La finalul acelui sezon, Bodu București a cucerit titlul de campioană, CIP Deva a încheiat pe locul secund, iar noi pe trei! În plus am câștigat titlul de goalgheter al campionatului! A venit imediat ofertă de la Deva, de la CIP, și m-am dus la ei. Am pierdut în primul an finala cu Odorheiu Secuiesc, dar în următorul sezon ne-am revanșat și am luat titlul. În șase ani am avut trei titluri și trei finale pierdute.
„Eram redutabili”
La echipa națională am ajuns de la Târgu Jiu! Primul meci a fost un meci amical în Bulgaria. Am peste o sută de selecții la echipa națională. Nu le mai știu numărul exact. Din acea generație făceau parte deja Bogdan Vintilă – căpitan, Nelu Stancea, Florin Matei, George Tomescu, Marin Stanciu. Stanciu era un decar senzațional. Kacso Endre era pivotul naționalei. Foarte bun! Ciobanu de la Iași, un alt jucător de mare excepție. Apoi au venit cei din generația mea: Gabriel Molomfălean, Robert Lupu, Florin Matei, Cosmin Gherman, Mimi Stoica, Gabriel Dobre, Marian Șotârcă, Răzvan Radu, Emil Răducu, Csomo Alpar, cei doi Szőcs László, László Klein, Iancu Vlad, Florin Ignat.
Îmi amintesc foarte bine că aveam o linie de 5 contra 4 absolut senzațională, cu care am chinuit inclusiv Spania. Eram eu sau Mimi Stoica pe post de fly goalkeeper, Florin Matei, Cosmin Gherman – doi stângaci senzaționali, Florin Ignat – în dreapta, mai juca și Molomfălean. Eram redutabili! Lupu mai juca.
„Jakab Zoltán m-a propus la Győr”
Am jucat la echipa națională din 2003 până în 2014. Cu Robert Lupu selecționer am prins ultimele preliminarii.
În 2010 s-a desființat CIP Deva în ciuda faptului că eram pe primul loc. Cei mai mulți dintre jucători au plecat la Târgu Mureș, iar eu în Ungaria, la Győri Rába ETO. Jakab Zoltán a fost cel care m-a propus în Ungaria la Győr. Avea la Odorhei câțiva jucători din naționala Ungariei, care după ce au pierdut titlul au plecat acasă. Jakab le-a spus ungurilor că dacă nu mă vor ei, mă va lua el la Odorhei, deși nu poate da același salariu ca în Ungaria.
După primele meciuri, văzând cu cine au de a face, cei de la Győr m-au pus căpitan de echipă! Mi-au dat dicționar imediat ce am ajuns. Am învățat maghiara.
„Cei de la Győr mi-au propus să rămân”
Era primul an al celor de la Győri Rába ETO în prima ligă. Erau pe locul 3 și se băteau la titlu. Am luat titlul în Ungaria. Am vrut să merg acasă, dar ungurii nu m-au lăsat, susținând că nu mă mai întorc. Le-am promis că mă voi întoarce și m-am ținut de cuvânt. Am stat apoi trei ani! Trei titluri, Cupa, Supercupa!
Am jucat în Liga Campionilor împotriva celor de la Târgu Mureșul! Ne-au bătut! Perioada petrecută în Ungaria a fost una de vis. M-am simțit foarte bine. Patru ani fantastici.
Am devenit golgheter-ul Ligii Campionilor în sezonul 2012-2013. Gheata de aur a Europei! Un român pentru o echipă din Ungaria! Cei de la Győr mi-au propus să rămân, oferindu-mi o mulțime de oportunități în cadrul clubului. M-am întors însă în România, la Târgu Mureș. În finala cu Deva din 2015 m-am accidentat. Mi-am revenit ulterior. Am rămas la Mureș și am luat titlul anul următor.
„Mă bucur de fiecare meci”
A urmat Informatica Timișoara. Apoi la Târgu Jiu, acasă. Am jucat și la Dunărea Călărași. M-am dus apoi la United Galați și am jucat finala cu Autobergamo Deva. Cea mai disputată finală din istorie. Cristi Obadă a câștigat de unul singur meciul decisiv jucat în Sala Sporturilor din Galați.
În 2018 mă lăsasem. În 2020 m-am întors în futsal la West Deva, în Liga a 2-a, cu care am promovat.
Cum mă simt la aproape 43 de ani?! Cred că cel mai bine din toți acești ani despre care am povestit! Mă bucur de fiecare meci. Mi-ar plăcea să am o linie de tineri alături de care să evoluez și sunt convins că aș juca fără probleme un sezon întreg. Să vedem ce va fi. Eu vreau să continui. Depinde de proiectul domnului Eduard Kovacs. Dacă mi se propune, voi continua.
„Umpleam sălile peste tot”
Cum a evoluat futsalul în ultimii ani? Noi trăiam pentru futsal, aveam o plăcere nebună de a juca, ceea ce din păcate nu mai vezi la tinerii din ziua de azi. Nu aveam nevoie de nicio motivație financiară. Dacă nu aveam oameni în sală, nu aveam chef de joc, indiferent de câți bani câștigam. Umpleam sălile peste tot. La Deva, la Odorheiu Secuiesc.
Doamne, ce atmosferă! Rămâneau oameni în afara sălilor! Tinerii din ziua de astăzi sunt cu ochii în telefoane, nu îi poți scoate ușor din starea lor, nu îi mai poți determina să conștientizeze că sportul e sport, că trebuie să facă totul cu bucurie. Parcă sunt niște roboței. Nu mai reușești să le captezi atenția. Ei realizează după ce evenimentul a avut loc, atunci când e deja prea târziu.
Așa cum s-a întâmplat și la finala Cupei României din acest an, de la Odorheiu Secuiesc. Când ajungi într-o finală mori pe teren. Vreau să spun că în finala de la Odorhei nu a fost vorba despre oboseală fizică. Dacă eu nu am resimțit oboseala, cei tineri nici atât. Dar a fost așa o euforie, o automulțumire. Nu poți câștiga o finală decât dacă te autodepășești, să lași totul pe parchet.
„Dacă nu faci totul cu dragoste, nu ai rezultate”
Sfaturi pentru tineri? Să creadă mai mult în ei, să nu se gândească la lucrurile materiale. Dacă vrei să faci ceva în viață, trebuie să o faci cu dragoste, să iubești ceea ce faci și vor veni și recompensele.
Dacă pe mine mă suni la 12:00 noaptea și îmi spui că la 3:00 jucăm un futsal, mă bag. Dacă mă chemi la un șpriț nu vin! Dacă nu iubești, dacă nu faci totul cu dragoste, nu ai rezultate. Făceam 6-7 ore de antrenament pe zi. Pe lângă antrenamentul în sine, mergeam și băteam mingea alte câteva ore. Execuțiile jucătorilor mari nu vin doar din munca de la ședințele de pregătire, ci din munca suplimentară. Nu înveți să bați lovituri libere într-o oră și jumătate.
„Sunt mândru că mi-a fost cântat imnul de atâtea ori”
Ce a însemnat echipa națională pentru mine?! Uitați, și acum când mă întrebați mi se face pielea de găină, mă cutremur. Sunt mândru că mi-a fost cântat imnul de atâtea ori. De fiecare dată am simțit o emoție greu de descris. Așteptam cu înfrigurare convocările. Chiar dacă nu jucam, trăgeam tare pentru următoarea convocare. Toți voiam să jucăm. Am fost tot timpul în anturajul naționalei. Le-am trăit pe toate. Chiar și atunci când mă simțeam nederptățit, tăceam și munceam și așteptam următorul meci. Am rămas prieteni cu toți foștii mei coechipieri.
Mi-a cântat imnul și acum câteva săptămâni la naționala U23 de minifotbal! Nu îmi trebuie bani pentru a-mi reprezenta țara. O voi face totdeauna cu onoare și mândrie. Ori de câte ori voi fi solicitat și la orice sport, fie el futsal, minifotbal, tenis de masă sau tenis cu piciorul! Cât voi mai juca?! Cât mă vor ajuta Dumnezeu și piciorușele! Vreau să mă retrag cu un trofeu. Dacă era Cupa acum, probabil m-aș fi retras, dar, așa, voi continua!
Mulțumim, Ion Al Ioani! Și mult succes în viață!
ARTICOL DE ADI DOBRE
