Conducerea clubului din Copou a ajuns la un acord cu jucătorii spanioli Antoni Vives “Toni” și Joel Rios, cei doi urmând să debuteze în meciul din etapa a III-a, din deplasare, cu Imperial Wet Miercurea Ciuc. Dacă “Toni” este familiarizat cu futsalul din România, el evolând la CSM Poli Iași și în anii trecuți, pentru Joel Rios va fi prima experiență în Liga I de futsal.

Antrenorul Nelu Stancea este convins că ambii jucători iberici vor aduce un plus în echipă. “În primele două etape am contat doar pe cinci jucători, în afara portarilor. Lotul este subțire, dar încercăm să ne întărim din mers. Am reușit să aducem doi spanioli și ne dorim ca în perioada următoare să mai transferăm, în măsura posibilităților. Toni și Joel au semnat cu clubul și vor debuta în meciul din etapa următoare. Joel este un stângaci bun, are 24 de ani, cu siguranță va aduce un plus în echipă. Sper să se integreze cât mai repede”, a declarat antrenorul Nelu Stancea.

Tehnicianul a subliniat din nou că în acest sezon calificarea în play-off va fi foarte greu de realizat. “Dacă nu vom completa lotul, va fi foarte greu să mergem în play-off. Toate echipele s-au întărit. După Miercurea Ciuc, jucăm acasă cu Timișoara, apoi mergem la Galați. Întâlnim echipe foarte bune. În acest sezon, doar șase echipe merg în play-off, de aceea ne va fi foarte greu. Vom lua meci cu meci și în iarnă vom trage linie, să vedem unde ne aflăm. Nu trebuie să ne păcălim singuri, trebuie să privim lucrurile cu realism”, a completat Stancea.