Etapa a treia a play-off-ului Ligii 1 programează în acest week-end derby-ul dintre CS United Galați și Autobergamo Deva, meci contând pentru Grupa 2, din care mai face parte FK Odorheiu Secuiesc.

Formația harghiteană, care a început play-off-ul fără puncte, a contabilizat deja două înfrângeri și a ieșit din cursa pentru finala campionatului.

Confruntarea dintre United și Autobergamo e așteptată cu sufletul la gură pe malul Dunării, acolo unde Deva a cucerit ultimul titlu de campioană la capătul celei mai disputate finale din istorie. Autobergamo e însă condamnată să învingă la Galați pentru a spera în continuare la primul loc în grupă și la calificarea în marea finală.

E un joc de totul sau nimic, e o finală, așa cum vor fi celelalte meciuri până la sfârșit în cazul în care învingem sâmbătă la Galați. Echipa știe ce are de făcut”, a spus Doru Popa, președintele echipei Autobergamo.

Mult mai tranșant a fost Adrian Moț, cel care a revenit cu o victorie pe banca tehnică a formației din Deva. „Mergem la Galați să învingem”, a spus Moț.

Autobergamo Deva vine după un succes de moral în fața celor de la FK Odorheiu Secuiesc, scor 6-1.

Galațiul fierbe în așteptarea derby-ului de sâmbătă! Gazdele mizează pe o sală plină la ora confruntării dintre United și Autobergamo.

Să continuăm pe aceeași linie din ultima vreme, din ultimele partide, adică foarte bine. Așteptăm ca sala să fie plină și fanii să ne poarte spre victorie așa cum au făcut de atâtea ori. Nu avem probleme de lot, ne dorim mai mult ca niciodată victoria, care ar însemna un pas uriaș spre marea finală”, a spus Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei CS United Galați.

Rezultate:
Dunărea – Informatica 3-1 (2-0)
Imperial WET – Dunărea Călărași 5-2 (2-1)

Program
marți, 9 aprilie, ora 18.00
Informatica Timișoara – Imperial WET Miercurea Ciuc

Clasament Grupa 1:
1. Imperial WET 6 puncte
2. Dunărea 4 puncte
3. Informatica 0 puncte

Rezultate
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CS United Galaţi 2-5 (0-1)
Autobergamo Deva – FK Odorheiu Secuiesc 6-1 (2-1)

Program
sâmbătă, 6 aprilie, ora 18.45
CS United Galați – Autobergamo Deva

Clasament Grupa 2:
1. CS United 6 puncte
2. Autobergamo 4 puncte
3. FK Odorheiu Secuiesc 0 puncte

Imperial WET Miercurea Ciuc și CS United Galați au început play-off-ul cu câte trei puncte fiecare, Dunărea Călărași și Autobergamo Deva cu câte două puncte, în timp ce Informatica și FK Odorheiu Secuiesc nu au avut niciun punct.

Se va juca în sistem campionat, fiecare cu fiecare, tur-retur. Câștigătoarele celor două grupe vor juca finala campionatului, în timp ce formațiile clasate pe locul secund vor lupta pentru medaliile de bronz.

Două meciuri și în play-out-ul Ligii I!

În acest week-end sunt programate meciurile etapei a 3-a a play-out-ului Ligii I la futsal.

Iată rezultatele și programul:

Etapa I
Clujana Cluj – Bukovina Vicov 15-1
Futsal Poli Iași – SCM Gloria Buzău 1-3

Etapa a II-a
CFF Clujana Cluj – Futsal Poli Iași 5-2
Bukovina Vicov – SCM Gloria Buzău 3-9

Etapa a III-a
sâmbătă, 6 aprilie, ora 19:30
Futsal Poli Iași – Bukovina Vicov

duminică, 7 aprilie, ora 15:00
SCM Gloria Buzău – CFF Clujana Cluj

Clasament:

  1. SCM Gloria 8 puncte
  2. Clujana 7 puncte
  3. Poli Iași 3 puncte
  4. Bukovina 0 puncte

– Futsal Poli Iași a intrat cu trei puncte în play-out. SCM Gloria Buzău – cu 2 puncte. CFF Clujana Cluj – cu 1 punct. Bukovina Vicov – cu 0 puncte.

– echipa care va încheia play-out-ul pe locul 4 va retrograda în Liga a II-a, în timp ce formația de pe locul 3 va juca baraj cu locul secund din Liga a II-a

Liga a II-a, Etapa a XVI-a:

duminică, 7 aprilie
ora 10:00: CS United 2 Galați – CSM Târgu Mureș
ora 16:00: Kereszthegy Remetea – KSE Târgu Secuiesc
ora 17:00: Fortius 2014 Buzău – Pro Tineret Sighișoara

– echipa Futsal Ceahlăul Piatra-Neamt nu va juca în această etapă

– partida Pro Academy Fălticeni – AS Inter Gheorgheni a fost amânat

Clasament: 1.CSM Târgu Mureș 30p; 2. KSE Târgu Secuiesc 22p; 3. Fortius 21p; 4. Kereszthegy 19p; 5. United 18p; 6. Futsal Ceahlăul 12p; 7. AS Inter Gheorgheni 7p; 8. Pro-Tineret 4p

ARTICOL DE ADI DOBRE