Echipa de futsal Imperial WET Miercurea Ciuc, campioana României, își turează motoarele pentru debutul istoric în UEFA Futsal Champions League.

Gruparea harghiteană a disputat în aceste zile, miercuri și joi, o „dublă” de verificare în compania formației Dinamo Chișinău, campioana Republicii Moldova. Ambele confruntări au avut loc în Sala Sporturilor „Zsolt Erőss” din Miercurea Ciuc și s-au încheiat cu victoria campioanei României.

Fost selecționer al naționalei României, spaniolul Sito Rivera, și-a făcut astfel debutul pe banca tehnică a campioanei României. Tot la debut pentru ciucani s-au aflat și jucătorii Sávio Valadares, Marko Pršić, Héctor Albadalejo Blázquez, Adrian Pânzaru și Hadnagy István, transferați în această vară.

Imperial WET – Dinamo Chișinău 6–1 (3–0)
Au marcat: Covaci (10, 11 și 26), Florin Matei (1), Alvaro (25) și Valadares (27) / Victor Negară (31)

Imperial WET – Dinamo Chișinău 9–1 (3–1)
Au marcat: Pršić (17, 25 și 28), Covaci (20 și 36), Alvaro (30 și 31), Pânzaru (8) și Hektor (21) / Dumitru Cerneavski (8)

Iată lotul campioanei României: Victor Lopez Gonzales, Gică Dospinescu (portari), Szőcs László, Tankó Levente, Hadnagy István, Iszlay Richárd, Bogdan Covaci, Cristian Matei, Florin Matei, Adrian Pânzaru, Andre Luiz Nogueira “Deco”, Sávio Valadares, Marko Pršić, Alvaro De Luis Yubero și Héctor Albadalejo Blázquez
Antrenor: Sito Rivera

La finalul acestei luni, în perioada 28-31 august, Imperial WET va debuta în UEFA Futsal Champions. Formația ciucană face parte din Grupa 3 preliminară a Ligii Campionilor, alături de Blue Magic FC (Irlanda), Futsal Minerva (Elveția) și AEK Atena (Grecia), ultima fiind și gazda grupei.

Articol de Adi Dobre