Foto: Pixel ProSport

FK Odorheiu Secuiesc s-a impus ieri, luni, 5 mai, în fața formației CSM Târgu Mureș, scor 2-1 (0-1), într-o partidă contând pentru etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 1 Futsal Fortuna.

În urma acestui rezultat, FK Odorheiu Secuiesc a egalat CS United Galați în fruntea clasamentului, gălățenii având însă un meci mai pușțin disputat.

Confruntarea de la Odorheiu Secuiesc a început practic de la scorul de 1-0 pentru oaspeți. Internaționalul Mihnea Toader a marcat după mai puțin de două minute de joc și CSM Târgu Mureș se dovedea încă din start o nucă tare pentru harghiteni.

Gazdele de la FK Odorheiu Secuiesc au fost nevoite să se întrebuințeze serios pentru a evita înfrângerea. Decisiv a fost brazilianul Leonardo Dos Santos „Pelé”, care, după ce a egalat în minutul 15, a adus victoria gazdelor cu o reușită semnată în cu mai puțin de două minute înainte de final.

Liga 1 Futsal Fortuna, play-off, etapa a 7-a

luni, 5 mai, ora 19:00

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CSM Târgu Mureș 2-1 (0-1), Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc

Au marcat: „Pelé” (15, 38) / Mihnea Toader (2)

Arbitri: Hanceariuc Bogdan (Iași), Boharu Predescu Ionel (Buftea); Șpaiuc Sebastian (Iași)

Observator arbitri: Mititel Marius (București)

miercuri, 7 mai, ora 16:00

CS United Galați – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, Sala Sporturilor „Dunărea” – Galați

Clasament: 1. United 53p; 2. Odorheiu Secuiesc 53p; 3. Târgu Mureș 31p; 4. Sepsi SIC 23p.

Tot ieri, luni, 5 mai, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău a găzduit duelul dintre Luceafărul Buzău și Mausoleul Mărășești, semifinalistele Cupei României Futsal Fortuna din acest sezon. Meciul a contat pentru etapa a 7-a a play-out-ului. La capătul unui meci spectaculos, Luceafărul Buzău s-a impus cu scorul de 4-2.

Liga 1 Futsal Fortuna, play-out, etapa a 7-a

luni, 5 mai, ora 18:30

Luceafărul Buzău – Mausoleul Mărășești 4-2 (4-1), Sala Sporturilor Romeo Iamandi – Buzău

Arbitri: Macovei Florin Aurelian (Galați); Preda Romeo (Brăila); Hornet Andrei (Brăila)

Observator arbitri: Captan Sebastian (Galați)

Clasament: 1. ACS West Deva 26p; 2. ACS Mausoleul Mărășești 17p; 3. CS Luceafarul Buzău 12p.

ARTICOL DE ADI DOBRE