Echipa Autobergamo Deva, campioana României de acum două sezoane, a încheiat anul 2018 prima în Liga I la futsal. Autobergamo se regăsește astfel și în acest sezon printre principalele candidate la titlu. După 12 etape jucate în actuala stagiune, gruparea din Deva a contabilizat 29 de puncte. Autobergamo are nouă victorii, două egaluri și o singură înfrângere, 3-5 la Galați, în etapa 5.

Prima parte a sezonului 2018-2019 nu a fost una tocmai liniștită pentru Autobergamo. Fosta campioană a început sezonul cu spaniolul Luis Fonseca Cilleros pe bancă, un antrenor cu o bogată experiență internațională, de care Autobergamo s-a despărțit însă după egalul, 3-3, de la Călărași, din etapa 7. Până la sfârșitul anului, cu Adrian Moț interimar, Autobergamo Deva a bifat cinci victorii din tot atâtea partide. Printre „victimele” formației din Deva s-au numărat Imperial WET Miercurea Ciuc, Futsal Poli Iași și campioana Informatica Timișoara.

De la 1 ianuarie, Autobergamo Deva va avea un nou antrenor. Doru Popa, președintele echipei, a bătut palma cu Nelu Stancea, fost jucător și antrenor al naționalei României. „Am încredere în tehnicienii români și sunt convins că Nelu Stancea va face o treabă foarte bună la Deva. Din păcate, nu avem bani să aducem din străinătate antrenori cu nume, antrenori cu rezultate. Mi l-am dorit foarte mult pe brazilianul Cacau, avem o relație apropiată, dar nu am reușit să-l aducem la Deva. Cred că în aceste condiții e mult mai bine să le dăm credit antrenorilor români”, a declarat Doru Popa.

Președintele hunedorenilor e de părere că Autobergamo și Imperial WET Miercurea Ciuc se vor bate în acest an pentru titlul de campioană: „Eu așa văd lucrurile, chiar dacă mai sunt câteva echipe interesante. Între noi și Ciuc se va da lupta pentru titlu. O spun de acum, nu ne vom întări decât cu unul-doi jucători”.

„Pe Andre îl văd în câțiva ani la cel mai nivel”

Popa s-a arătat mulțumit de evoluția echipei sale în acest sezon: „Cred că plusurile noastre au fost reprezentate de combinația perfectă între tinerețe și experiență. Media de vârstă a echipei e sub 25 de ani, ceea ce ne dă speranțe și pentru viitor. Cine sunt jucătorii cu cea mai mare creștere în acest sezon? În primul rând Luiss Andre Sasse și Petrișor Tonița. Pe Andre îl văd în câțiva ani la cel mai nivel în futsalul european. Din păcate pentru noi, nu cred că îl vom mai putea ține de la vară. E prea valoros. A fost trimis la Deva de Cacau, care mi-a și spus că voi rămâne impresionat de calitățile lui”.

Echipa sub 19 ani a clubului Autobergamo Deva a bifat sezonul trecut eventul Cupa și Campionatul, iar din acea echipă au făcut pasul la seniori mai mulți jucători, printre care Darius Savu, Andre Sasse, Mihnea Toader și Bogdan Pieptea. „Mergem în continuare pe constanță. Aștept mai mult de la jucători precum Biro sau Varela, oameni cu reale calități”, a mai adăugat Doru Popa, care nu a uitat să sublinieze meritele unor oameni de bază: „Paulo Ferreira, Obadă, Tacot, Pânzaru”.

Articol de Adi Dobre