Lala, cum îi spun apropiații, a reușit să organizeze cea de-a doua ediție a Cupei Laura Rus, desfășurată în week-end-ul trecut și să prindă un transfer în Italia! Atacantul primei noastre reprezentative va evolua la formația de primă ligă Sassuolo, nou-promovată în Serie A.

Un adevărat glóbe-trotter, Laura Rus, 30 de ani împliniți pe 1 octombrie, își mai trece astfel în CV un campionat puternic după Primera División, Cypriot First Division, Elitedivisionen (prima ligă din Danemarca) și WK League (primul eșalon feminin al fotbalului din Coreea de Sud!

Sassuolo a promovat în acest an în prima ligă. Sper să am evoluții bune și să contribui la cât mai multe victorii. Suntem pe ultimul loc, dar sper că vom părăsi această poziție”, a spus Laura Rus, care va purta la Sassuolo tricoul cu numărul 29.

După nouă etape disputate în acest sezon, Sassuolo ocupă locul 12, ultimul, cu doar trei puncte. Noua formație a Laurei Rus a contabilizat o singură victorie, culmea, în deplasare, cu Res Roma, scor 1-0, acum două etape. Sassuolo își dispută meciurile de pe teren propriu pe „Stadio Enzo Ricci”, vechea arenă a clubului, pe care în afară de fete mai joacă băieții de la U.S. Sassuolo Calcio Primavera.

Laura Rus ar putea debuta la Sassuolo în a doua decadă a lunii ianuarie, pe 13, când se va relua campionatul italian. Sassuolo joacă în deplasare cu Verona. Lala e singura „stranieră” din lotul echipei pregătite de Federica D’Astolfo.