După victoria din prima rundă, 1-0 cu Harkov (gol Cristina Carp), campioana României a trecut și de Swansea City, scor 3-0 (1-0), într-o partidă disputată pe Cluj Arena.

Cristina Carp a fost cea care a deschis scorul, în minutul 28. După pauză, Olimpia a mai înscris de două ori, prin Alexandra Lunca (min. 52) și Andreea Voicu (min. 58).

Olimpia – Swansea 3-0 (1-0)
Olimpia Cluj: McVicker – Meluţă, Havriştiuc, Gorea, Giurgiu – Ciolacu (min. 66 Tărăşilă), Bortan, Vătafu – Voicu, Carp (min. 50 Bâtea), Lunca (min. 83 Leinert). Antrenor: Marius Suller
Rezerve: Boandă, Nagy, Borodi, Răduc

Swansea City: Border – Hughes, Witts (min. 66 John-Davis), Powe, Lake (min. 65 Davies) – Beynon, Hancocks, Newcombe (min. 88 Franks), Adams – Passmore, Hosford. Antrenor: Ian Owen
Rezerve: Brisland, Thomas, Pelders, Roberts-Powell

„Știam că trebuie să intrăm pe teren și să ieșim cu cele trei puncte. În prima repriză mai mult am tatonat, iar în a doua repriză am fost hotărâte, am avut ocazii, și acest meci ne dă mare încredere pentru meciul de luni. Dacă jucăm cum știm noi să jucăm, vom câștiga, dar trebuie să ne recuperăm și să ne pregătim foarte bine”, a declarat, pentru site-ul oficial al campioanei României, Jillian McVicker.

„Sunt fericit pentru că echipa mea a dat dovadă de caracter, am fost foarte bine organizați, am știut ce vrem și am obținut punctele. Vom face tot posibilul să ne calificăm în meciul cu Hibernian”, a spus și antrenorul Marius Suller, pentru site-ul Olimpiei.

În celălalt meci al Grupei 2, Harkov și Hibernian au încheiat la egalitate, 1-1 (1-0). Au marcat Malakhova pentru Harkov (min. 43), respectiv Graham (min. 80).

Înaintea ultimei etape, programată luni, clasamentul arată astfel:

1. Olimpia 6p (4-0), 2. Hibernian 4p (6-1), 3. Harkov 1p (1-2), 4. Swansea 0p (0-8)

Ultima etapă, luni, 28 august:

Hibernian – Olimpia
„Cluj Arena”, Cluj-Napoca
Arbitru: Florence Guillemin (Franța)

Harkov – Swansea
Stadionul „Clujana”, Cluj-Napoca
Arbitru: Ewa Augustyn (Polonia)

Meciurile se vor disputa la aceeași oră, 18:00.

În ultima etapă, campioana României are nevoie de un egal pentru a se califica în faza eliminatorie a Ligii Campionilor, acolo unde a fost ultima oară acum doi ani.