Campioana Olimpia Cluj continuă să aibă un parcurs perfect în Superliga feminină de fotbal. Elevele prof. Mirel Albon s-au impus de o manieră clară la Iaşi, duminică, în etapa a IX-a, scor 7-2 (4-1) în faţa echipei Navobi, una dintre formaţiile redutabile pe propriul teren. L. Popa (minutele 3, 42 şi 58), Bortan (26, 33 şi 71) şi Vătafu (78) au marcat pentru echipa campioană, în timp ce Navobi a punctat prin N. Colesnicenco (5) şi Carp (75-autogol).

Înainte de startul partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare internaţional Daniel Prodan.

Navobi Iaşi: Mirela Abălaşei (căpitan) – Iulia Zamfir, Iulia Mera, Nina Anca, Monica Benţoiu – Nicoleta Deca, Claudia Dollorenzo, Colesnicenco Nadejda, Rahela Gangal – Teodora Plăcintă, Loredana Nica. Au mai jucat: Ana Foia, Andreea Grigoraş, Ana Proca, Ciobanu Ştefania, Răduc Elena. Antrenor: prof. Adrian Ambrosie.

Olimpia Cluj-Napoca: Boandă – Meluta, Borţan, Giurgiu – Vătafu, Indrei, Ciolacu, Batea, Nagy – Tărăşilă, Popa. Au mai jucat: Carp, Nefrea, Ciobanu. Antrenor: Mirel Albon.

Partida a fost extrem de spectaculoasă, cu multe goluri şi faze frumoase create de ambele formaţii, în special de multipla campioană Olimpia. Oaspetele s-au impus pe merit şi au demonstrat că formează în continuare o echipă fără rival în fotbalul feminin din România, diferenţa de valoare şi calitate faţă de celelalte competitoare fiind evidentă. Pe de altă parte, merită remarcată şi dăruinţa echipei din Iaşi care a avut în componenţă jucătoare foarte tinere, precum Zamfir, Proca, Benţoiu sau Grigoraş, fete care promit foarte mult în viitorul apropiat. Şi chiar dacă a pierdut categoric această partidă, Navobi are meritul de a fi singura echipă care a reuşit să înscrie două goluri campioanei în acest tur de campionat.

La finalul partidei, antrenorul echipei din Cluj, Mirel Albon, a declarat: “Jocul a fost unul de final de sezon, dar plăcut şi antrenant, între două dintre echipele bune ale campionatului românesc, care au oferit momente foarte bune de fotbal de fiecare dată când s-au întâlnit. Felicit echipa Navobi Iaşi pentru atitudinea pozitivă cu care abordează fiecare partidă, dar nu pot să nu remarc aici şi jucătoarele tinere ale echipei noastre, cele care vin din urmă şi care au suplinit la superlativ lipsa unor titulare consacrate”.

De cealaltă parte, prof. Adrian Ambrosie spune că avea aşteptări mai mari de la echipa sa în faţa campioanei. “M-am așteptat mai mult de la echipa noastră în acest meci, mai ales după cum au decurs antrenamentele din această săptămână și pregătirea jocului. Din nefericire, disciplina tactică, lipsa curajului și a încrederii, precum și lipsa de luciditate în a lua decizii rapide în momente de presiune, ne-au viciat de un rezultat mai bun, în compania echipei campioane. Mă bucur totuși că suntem singura echipă de până acum care a marcat două goluri echipei din Cluj. Am avut un tur greu de campionat în care am resimțit din plin lipsa cantonamentului din vară și mai ales lipsa unor jucătoare pe care nu am putut conta. Cu câteva achiziții bune în iarnă, cu o pregătire centralizată, cu disciplină și muncă mai mare, alături de susținere financiară, cred că în retur putem avea rezultate mult mai bune. Felicit echipa din Cluj și pe colegul Mirel Albon pentru lecția frumoasă de fotbal, și am încredere în continuare în echipa noastră, că după vacanță vom arăta schimbați în bine”, a declarat prof. Adrian Ambrosie, managerul echipei Navobi Iași.

Pentru Navobi Iaşi turul campionatului s-a încheiat, dar Olimpia mai are de jucat o restanţă cu Clubul Sportiv Real Craiova, din cadrul etapei a VI-a. 

Olimpia Cluj e de neoprit!

Olimpia Cluj e pe primul loc în Superligă după un tur de forță în care a bifat opt victorii din tot atâtea partide, a marcat 71 de goluri (o medie de aproape opt goluri pe meci!) și a primit doar trei.

„Olimpia a evoluat cu o echipă inedită, cu foarte multe schimbări în lot, câteva dintre titulare, Voicu, Lunca, Oprea, Corduneanu și Havriștiuc, rămânând acasă din diferite motive. Jocul și rezultatul ne dau speranțe că viitorul este asigurat. Mă bucur foarte mult de reușitele Ioanei Bortan pentru că încununează un an deosebit”, a declarat, pentru site-ul oficial al Olimpiei, Alin Cioban, președintele grupării clujene.

Marea revelație a actualului sezon e, fără îndoială, nou-promovata CFR 1933 Timișoara, care „va ierna” pe locul secund! Trupa lui Florin Bugar, care e și antrenorul naționalei U19 a României, a contabilizat 22 de puncte, bifând 7 victorii, o remiză și o singură înfrângere în nouă partide.

ASA Târgu Mureș, vicecampioana României și deținătoarea Cupei, a încheiat turul pe locul trei, în timp ce „bronzul” ediției trecute de campionat, NAVOBI Iași, e pe „5”, cu un punct în spatele echipei Real Craiova. Oltencele au ajuns în „careul de ași” al Superligii Naționale după ce au câștigat „la masa verde” confruntarea pierdută pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș.