Reprezentativa feminină Under 19 a României a ratat calificarea la Turul de Elită, ultima fază dinaintea Campionatului European de anul viitor, după ce a înregistrat 3 înfrângeri în grupa de calificare. 

Tricolorele au pierdut și ultimul meci, disputat în compania țării gazdă, Bulgaria, scor 1-0. Astfel selecționata României a încheiat grupa 11 fără niciun punct.

Echipa României în meciul contra Bulgariei:

12. Salamon – 15. Rakos (Durla 46’), 18. Gologan, 5. Tunoaia, 20.Lovenberger – 8. Vlădulescu, 10. Boroș, 9. Roșie (Borodi 46’) – 11. Negrea-cpt, 14. Marcu (Roșu 46’), 7. Marinescu (Pop 85’) . Antrenor: Florin Bugar

Rezerve: 1. Sandor – 2. Purcil, 3. Scurtu, 13. Negrea

Rezultatele Grupei 11: 

1 octombrie: România U19 – Portugalia U19 0-2, Italia U19 – Bulgaria U19 4-0
4 octombrie: Italia U19 – România U19 4-0, Portugalia U19 – Bulgaria U19 2-2
8 octombrie: Bulgaria U19 – România U19 1-0, Portugalia U19 – Italia U19 0-1

Primele două echipe clasate în grupele de calificări și cele mai bune două formații care vor ocupa locul trei se vor alătura țărilor direct calificate, Spania și Franța, la Turul de Elită.
La Campionatul European, care va fi găzduit de Scoția se vor califica șapte echipe, alături de țara gazdă.

Lotul convocat de selecționerul Florin Bugar pentru calificări:  

Portari: Szidonia Salamon (ACS Independența Baia Mare), Barbara Sandor (Vasas Femina)

Fundași: Melinda Nagy (”U” Olimpia Cluj), Andrea Rakos (ACS Independența Baia Mare), Otilia Durlă (Universitatea Alexandria), Mihaela Purcil (ACS Heniu Prundu Bârgăului), Maria Gologan (Universitatea Alexandria), Alexandra Tunoaia (Chievo Verona), Denisa Lovenberger (ACS Heniu Prundu Bârgăului)

Mijlocași: Raluca Borodi (”U” Olimpia Cluj), Oana Negrea (”U” Olimpia Cluj), Ana-Maria Vlădulescu (Vasas Femina), Ioana Pop (ACS Heniu Prundu Bârgăului), Mădălina Marinescu (Vasas Femina), Genoveva Roșie (Universitatea Alexandria)

Atacanți: Paula Boroș (CSM Târgu Mureș), Carmen Marcu (Universitatea Galați), Cosmina Roșu (ACS Fortuna Becicherecu Mic), Elisa Negrea (”U” Olimpia Cluj)