Selecționerul Mirel Albon

Naționala feminină de fotbal a României se pregătește să încheie campania de calificare la Campionatul Mondial de anul viitor din Franța. Tricolorele mai au de disputat două jocuri în Grupa a 6-a preliminară, vineri, 31 august, pe teren propriu, cu Belgia, și marți, 4 septembrie, în deplasare, cu Portugalia.

După șase partide disputate, România e pe locul 4 în Grupa a 6-a, după Italia, Belgia și Portugalia, dar în fața Moldovei.

Lotul lui Mirel Albon se află încă de duminică la Botoșani, acolo unde se va disputa meciul contra Belgiei. Aceasta va fi a doua partidă a naționalei feminine pe care o găzduiește orașul Botoșani, după cea cu Portugalia din 12 iunie.

Selecționerul Mirel Albon o are la dispoziție, pentru prima oară în actuala campanie de calificare, pe Florentina Olar-Spânu, căpitanul echipei naționale. Florentina se află în cantonamentul primei reprezentative alături de fiul său, Patrick, în vârstă de cinci luni!

„România a pierdut nedrept la Leuven”

Domnule Albon, cât de importante sunt aceste ultime două meciuri, cu Belgia și cu Portugalia?
Sunt două meciuri foarte importante, pentru că în joc sunt puse șase puncte. Chiar dacă nu mai avem șanse de calificare, nici măcar la play-off, cele două meciuri contează pentru coeficientul echipei naționale, determinant la următoarea tragere la sorți, cea pentru Campionatul European. Sunt de asemenea importante în dorința noastră de a forma o echipă competitivă, care să atace preliminariile viitoare. Punem accent pe calificările la turneul final al Campionatului European, pentru că se ajunge mai ușor acolo decât la Mondiale. Și asta pentru că FIFA, în dorința de a da șanse egale tuturor confederațiilor, a dat Europei puține locuri. Cu puțină șansă la tragerea la sorți, cu multă muncă, vrem să ne luptăm pentru un loc la EURO.

Cum vedeți primul joc, cel cu Belgia?
Belgia e o echipă foarte bună, un adversar tare. La ultimul European a avut neșansa să facă parte din aceeași grupă cu Olanda, țara gazdă, altfel ar fi avut alt traseu, nu s-ar fi oprit încă din faza grupelor. Jucătoarele din naționala Belgiei vor fi, cu siguranță, foarte motivate, pentru că au nevoie de puncte în meciurile care au mai rămas, cu noi și cu Italia, pentru a prinde un loc de play-off. Nu mai au șanse la locul 1. Belgia are un lot bun, cu jucătoare ce evoluează la echipe de puternice din campionate de top, cum ar fi Tessa Wullaert, care, după trei ani petrecuți la VfL Wolfsburg, s-a transferat la Manchester City, Janice Cayman, de la Montpellier. Să nu uităm că în fața acestei echipe, România a pierdut la Leuven la limită, în ultimele minute, nedrept aș putea spune. Vrem să ne revanșăm.

Erika Gered, chemată de urgență

Portugalia?
Adversarul nostru tradițional în ultima vreme. Nu le batem, nu ne bat! Am remizat de trei ori cu Portugalia. Ce va fi acum, în ultimul meci, vom vedea. Portugalia a crescut foarte mult în ultima vreme. Trebuie să facem un meci bun.

Aveți probleme de lot?
Din păcate, Isabelle Mihail, care a marcat contra Portugaliei la Botoșani, nu a fost lăsată de echipa sa de club să vină pentru aceste două meciuri, pentru că programul celor de la Kent State e încărcat în această perioadă. Andreea Voicu și Mihaela Ciolacu, accidentate la meciurile echipei „U” Olimpia Cluj din Liga Campionilor, nu au putut fi recuperate. Linda Kajtar, rezerva de portar, s-a accidentat și ea. O accidentare survenită în cantonamentul de aici de la Botoșani a făcut ca Andreea Voicu să devină și ea indisponibilă. A fost chemată de urgență, de la Vasas Odorheiu Secuiesc, Erika Gered.

A revenit Florentina Olar-Spânu, căpitanul echipei naționale. Cât de mult contează revenirea sa?
Contează enorm. Ne-a lipsit enorm în actuala campanie de calificare. Florentina e una dintre cele mai bune jucătoare din istoria fotbalului românesc, un exemplu de profesionalism, un model pentru toate celelalte jucătoare. Revenirea sa a îmbunătățit și mai mult atmosfera în sânul echipei naționale. Mai ales că e și cu cel mic, Patrick Alexandru. Nu putea să-l lase acasă și, după modelul din țările civilizate, l-a luat alături de ea.

Încântați de Botoșani

Cum a fost această campanie de calificare?
Una foarte dificilă. Ne-am bucurat la tragerea la sorți pentru faptul că din urna capilor de serie am primit adversarul cel mai convenabi. Nu a fost însă așa, Italia a dominat grupa, a jucat excelent. Am avut în grupă trei echipe prezente la Campionatul European de anul trecut, plus România, participantă la barajul pentru EURO. Nici țintarul nu ne-a fost favorabil. A lipsit Florentina Olar, am pierdut și alte fete, Alexandra Lunca, Lidia Havriștiuc, altele au fost accidentate. În schimb am crescut alte jucătoare, Melinda Nagy, Teodora Meluță. Trebuie să subliniem faptul că am contat în absolut toate partidele, am pierdut greu, am marcat, jocul s-a îmbunătățit.

Din nou la Botoșani!
Ne-am simțit foarte bine la meciul cu Portugalia. Oamenii de aici au adoptat deja echipa națională. Suntem încântați de ceea ce am găsit aici la Botoșani, de condiții, de tot. Luni seară am fost la meci, la FC Botoșani – Sepsi, din Liga I. Fetele au fost aplaudate, au fost solictate pentru autografe și fotografii, oamenii le-au făcut să se simtă bine. Am avut peste 3.000 de suporteri la meci, alt amănunt extraordinar. Sper ca la meciul împotriva Belgiei să batem recordul de asistență la un meci al naționalei feminine, stabilit la Cluj, la barajul cu Portugalia, de acum doi ani, când în tribunele din Gruia au fost peste 7.000 de spectatori!

Lotul României pentru meciurile cu Belgia și Portugalia:

Portari: Andreea Părăluță (Levante UD), Lavinia Boandă (”U” Olimpia Cluj)

Fundași: Olivia Oprea (Zaragoza CFF), Anne Marie Bănuță  (Rodez Aveyron/Franța), Teodora Meluță,  Melinda Nagy (ambele ”U” Olimpia Cluj), Brigitta Goder (ETO Gyori FC/ Ungaria), Adina Giurgiu (Sassuolo/Italia)

Mijlocași: Bianca Sandu (Diosgyori VTK/Ungaria), Andrea Herczeg (Mallbackens IF/Suedia), Ioana Bortan (”U” Olimpia Cluj), Ștefania Vătafu (Anderlecht), Raluca Borodi (”U” Olimpia Cluj), Erika Gered (Vasas Femina)

Atacanți: Cristina Carp, Mara Bâtea, Oana Negrea (toate ”U” Olimpia Cluj), Adina Rognean (Heniu Prundu Bârgăului), Florentina Olar (Fortuna Hjorring)

 

Articol de Adi Dobre