Echipa națională alcătuită din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 1999 a disputat, după o pauză de doi ani, meciuri oficiale. În toamna anului 2013, tricolorele evoluaseră în preliminariile Jocurilor Olimpice de vară pentru tineret – Nanjing 2014.

Primele partide ale sezonului 2015-2016 au fost, însă, amicale. La Mogoșoaia, Franța a predat două lecții de fotbal: s-a impus cu 6-0 și cu 4-0 și a demonstrat că este o diferență mare între aceste reprezentative.

A urmat un test de verificare cu Serbia, la Timișoara, pe care elevele lui Adrian Ambrosie l-au pierdut cu 0-2. Trei meciuri, trei înfrângeri, niciun gol marcat și, pentru antrenorul care a venit la conducerea tehnică a acestei formații la începutul stagiunii, în locul lui Călin Pistolea, preliminariile care se apropiau păreau o misiune imposibilă, cu atât mai mult cu cât adversarele erau de un alt nivel…

O repriză bună cu Rusia

Iar startul campaniei de calificare în Campionatul European pentru junioare Under 17 – Belarus 2016 a confirmat așteptările. Gazdă a grupei și având un lot cu multe jucătoare născute în 2000, România nu a reușit să evite un nou eșec: la Mogoșoaia, Rusia a repurtat un succes cu 4-0. A fost 0-0 la pauză, însă două adversare care au început confruntarea ca rezerve au făcut diferența. Tot în prima etapă, Suedia a câștigat (3-1) cu Slovacia.

În runda secundă, tot la Mogoșoaia, tricolorele au bifat o înfrângere la o diferență uriașă: 0-13 cu Suedia. Pe lângă valoarea superioară a scandinavelor, eliminarea uneia dintre elevele lui Adrian Ambrosie în minutul 27 a contribuit la un rezultat dureros, însă cât se poate de realist dacă se ține cont de gradul de dezvoltare a variantei feminine a fotbalului în cele două țări. Înaintea ultimei etape, Suedia și Rusia (3-0 cu Slovacia) aveau punctaj maxim și erau deja calificate în turul de elită.

Fără EURO, fără Cupa Mondială

România a pierdut, la Mogoșoaia, și cu Slovacia, echipă care a ocupat locul 4 în Jocurile Olimpice de vară pentru tineret – Nanjing 2014: 0-5, diferența înregistrată și la prima înâlnire dintre cele două reprezentative (2-7, în preliminariile turneului din China). De menționat este faptul că slovacele se impuseseră (4-0) și într-un turneu de dezvoltare UEFA desfășurat la Buftea, în primăvara anului 2015. Tot în runda a treia, Suedia a învins Rusia cu 2-0, iar acest rezultat le-a ajutat pe scandinave să termine grupa pe locul 1.

Previzibil, formația pregătită de Adrian Ambrosie a încheiat repede conturile cu preliminariile EURO 2016. Ratarea accederii în turul de elită a însemnat și ieșirea din cursa către Cupa Mondială pentru junioare Under 17 – Iordania 2016, competiție în care zona UEFA va fi reprezentată de trei dintre cele opt echipe prezente în turneul final din Belarus.

Pe locul 1 în Bulgaria

În cea de-a doua parte a sezonului, cu Florin Bugar pe banca tehnică, tricolorele au participat la un turneu de dezvoltare UEFA găzduit de Bulgaria. Pentru început, România a repurtat un succes (1-0) cu Slovacia și a pus punct seriei de rezultate negative bifate în duelurile cu această reprezentativă. A urmat o nouă victorie (2-0), cu reprezentativa de junioare Under 16 (jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 2000) a Moldovei.

În ultima rundă, elevele lui Florin Bugar s-au întâlnit cu formația gazdelor (la nivelul echipelor naționale alcătuite din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 1999, româncele le învinseseră pe bulgăroaice cu 2-0, în primăvara anului 2015, la Buftea, într-un turneu de dezvoltare UEFA): tricolorele s-au impus cu 4-2, iar Loredana Popa, după ”dubla” din stagiunea precedentă, a bifat o ”triplă” și a ajuns la cinci reușite în două partide cu Bulgaria! România a terminat competiția pe locul 1.

Pentru echipa națională de junioare Under 17, 2015-2016 a fost un sezon în care, deși a bifat câteva eșecuri la diferențe mari, a avut posibilitatea de a se duela cu reprezentativele unor țări în care varianta feminină a fotbalului a ajuns la un nivel înalt. Iar astfel de confruntări generează adeseori experiențe din care se poate învăța.

SEZONUL 2015-2016
Echipa națională de junioare Under 17
Meciurile internaționale

7 iulie 2015 / Mogoșoaia / Meci amical
ROMÂNIA – FRANȚA 0-6

9 iulie 2015 / Mogoșoaia / Meci amical
ROMÂNIA – FRANȚA 0-4

7 octombrie 2015 / Timișoara / Meci amical
ROMÂNIA – SERBIA 0-2

12 octombrie 2015 / Mogoșoaia / Preliminariile Campionatului European pentru junioare Under 17 – Belarus 2016
RUSIA – ROMÂNIA 4-0

14 octombrie 2015 / Mogoșoaia / Preliminariile Campionatului European pentru junioare Under 17 – Belarus 2016
SUEDIA – ROMÂNIA 13-0

17 octombrie 2015 / Mogoșoaia / Preliminariile Campionatului European pentru junioare Under 17 – Belarus 2016
ROMÂNIA – SLOVACIA 0-5

17 mai 2016 / Albena / Turneu de dezvoltare UEFA
ROMÂNIA – SLOVACIA 1-0
Golul (României): Alexandra STOICA

18 mai 2016 / Albena / Turneu de dezvoltare UEFA
MOLDOVA (Under 16) – ROMÂNIA 0-2
Loredana POPA, Isabelle MIHAIL

20 mai 2016 / Albena / Turneu de dezvoltare UEFA
BULGARIA – ROMÂNIA 2-4
Loredana POPA (trei), Alexandra STOICA

Bilanț
9 meciuri … 3 victorii … 0 remize … 6 înfrângeri … golaveraj: 7-36

Antrenorii echipei
Adrian AMBROSIE
Florin BUGAR – la turneul din Bulgaria

Golgheterul echipei
Loredana POPA – patru goluri