Tricolorele au învins cu 4-1, în urma golurilor înscrise de Ioana Bălăceanu (33’, 47’), Rita Mitri (36’) și Adina Borodi (80’). 

Pentru meciul de astăzi, antrenorul Irina Giurgiu a mizat pe următoarea echipă:

1. Câmpean – 3. Vincze (Preda 70′), 6. Szasz, 5. Ciontos, 2. Istrate (Botojel 70′)– 10. Mirea, 4. Arineanu Catuna 63′), 8. Szekely (Orban 70′)– 11. Iancu (Toth 63’), 9. Mitri (Borodi 52’), 7. Bălăceanu (Egyed 63′)

Rezerve: 12. Grigoraș, 13. Botojel, 14. Preda, 15. Cătună, 16. Orban, 17. Toth, 18. Borodi, 19. Egyed

Partida s-a disputat pe Stadionul Municipal din Vaslui și s-a bucurat de o asistență bună pentru un joc de junioare. Peste 500 de vasluieni, dintre care și 60 de elevi de la Școala Gimnazială Laza, au încurajat naționala noastră din tribune.

Este pentru prima dată pentru noi când suntem încurajate de atâtea persoane din domeniul administrației. Mă bucur să fim alături de fetele noastre. Încă de la început ne-am propus să fim o echipă. Au văzut și ele ce înseamnă echipa națională și câte persoane sunt în jurul nostru. Asta dovedește că fotbalul feminin începe să se dezvolte”, a spus selecționerul Irina Giurgiu.

Despre organizarea meciurilor a vorbit și Alexandru Golban, directorul selecționatelor de junioare ale R.Moldova. El și-a amintit de perioada petrecută la Ceahlăul Piatra Neamț, când era adversarul echipei locale, FC Vaslui: ”Am amintiri frumoase despre Vaslui. Întotdeauna am avut parte de un gazon bun aici, dar și de un adversar puternic. Mă bucur că suntem într-un oraș frumos. Abia aștept să le prezint fetelor curțile domnești ale lui Ștefan cel Mare, un simbol pentru Moldova întreagă”.

La rândul său, primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, a ținut să le mulțumească oficialilor FRF că au optat pentru acest oraș și este convins că cele două loturi naționale vor pleca acasă cu cele mai bune impresii. ”Mi-a dorit tare mult să fiți la Vaslui, fiindcă am ținut să vedeți și altceva. La Vaslui, niște oameni încearcă să organizeze o competiție corespunzătoare. Sunt ferm convins că veți pleca acasă cu cele mai frumoase amintiri”, a completat edilul Vasluiului.

Lotul convocat de antrenorul Irina Giurgiu pentru această ”dublă” amicală:

Portari: Sara Câmpean (Olimpia Cluj), Ioana Grigoraș (CSM Pașcani)

Fundași: Noemi Vincze (Olimpia Cluj), Edvina Ciontos (Olimpia Cluj), Gyorgyi Toth (Vasas Femina), Brigitta Szasz (Vasas Femina), Cristina Botojel (FC Auto Timișoara), Paula Gavriș (Independența)

Mijlocași: Roxana Mirea, Kincso Szekely, (ambele Olimpia Cluj), Aranka Orban, (Vasas Femina), Theodora Arineanu (Fair Play București), Ioana Catuna (Heniu Prundu Bârgăului) Daniela Preda (Fair Play București), Florentina Istrate (CSS Târgoviște),

Atacanți: Florentina Iancu, Adina Borodi (ambele Olimpia Cluj), Kriszta Egyed (Vasas Femina) Ioana Bălăceanu; Rita Mitri (Vasas Femina)