Echipa națională de junioare Under 14 a României a terminat la egalitate, 1-1, cu reprezentativa similară a Moldovei, într-un meci amical disputat sâmbătă, la Vadul lui Vodă, în Centrul de Pregătire al Selecționatelor Moldovei. 

La fel ca în confruntare dintre cele două formații care a avut loc joi, la Orhei, încheiată cu victoria cu 2-1 a României, golurile au fost marcate în prima repriză. De data aceasta, scorul a fost deschis de tricolore: Roberta Dimulescu a punctat în minutul 27 și a ajuns la două reușite în tricoul reprezentativei Under 14. Gazdele au egalat în minutul 32, prin Nicolina Pîrgaru.

Irina Codrea, antrenoarea României, a trimis în teren următoarele jucătoare: Barbara SANDOR (67, Victoria VASILOVSCHI) – Krisztina BENO (36, Ana PALAGHIA), Anita KIS, Adela IOSIF, Adelina RUSU (48, Diana CONSTANTIN) – Roxana MIREA, Cristina TUDORACHE, Antonia ROTILĂ (36, Bianca BORCEAN) – Roberta DIMULESCU (68, Larisa IENOVAN), Rita MITRI (56, Viktoria BALAZS), Larisa IONESCU (36, Melisa BULEANDRĂ).

Față de echipa care a început partida de joi, a apărut doar o schimbare: Larisa Ionescu a fost titularizată în locul Anei Palaghia. Pentru reprezentativa tricoloră alcătuită din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 2002, „dubla” cu Moldova a constituit debutul pe plan internațional. Această echipă va disputa primele meciuri oficiale peste doi ani, în preliminariile ediției din 2019 a Campionatului European pentru junioare Under 17.

Rezumatul partidei