În partida disputată azi la Soci, ”tricolorele” şi-au adjudecat locul al treilea în clasamentul final al competiţiei, după ce au învins echipa Siberiei cu 3-0, toate golurile României fiind marcate de Ciolacu în minutele 10, 63 şi 80.

Selecţionerul Florin Bugar a trimis în teren următoarea formulă: Kajtar (41 Dârle) – Boroş, Desmerean (70 Bartalis), Meluţă, Gered (63 Ciobanu) – Indrei, Grecu (54 Petre), Tărăşilă – Predoi, Ciolacu, Carp (72 Biro)

La acest turneu, România a fost învinsă în semifinale de Coreea de Nord, care va întâlni Rusia în ultimul act al competiţiei. Jucătoarele pregătite de Florin Bugar au ocupat locul secund în grupa A, după 4-3 cu Iran, 0-1 cu Rusia şi 0-0 cu Japonia.

Selecționata României pregătește prima fază a calificărilor pentru EURO 2017, ce se desfășoară în perioada 15-20 septembrie 2016. ”Tricolorele” se află într-o grupă alături de Norvegia, Polonia (gazda meciurilor) și Armenia. Câștigătoarea grupei plus 10 din cele 11 ocupante ale locurilor secunde se vor califica la Turul de Elită, ultima rundă înaintea turneului final.