După eșecul la loviturile de departajare contra Ucrainei (0-0, 4-5) și cel în fața Moldovei (0-1), ”tricolorele” antrenate de Florin Bugar au pierdut și ultimul joc de la Turneul de Dezvoltare. Înfrângerea drastică le-a fost administrată de selecționata Turciei, care s-a impus cu 7-0 într-o partidă disputată la Chișinău.
 
Pentru România au evoluat: Iulia Niculescu (Krisztina Szoke Nagy, 65) – Roxana Prunean, Kinga Barabaşi, Laura Desmerean, Valentina Petre, Beatrice Tărăşilă (61 Monica Benţoiu), Anamaria Vasile, Beata Filler (41 Diana Pop), Denisa Heisu (53 Iulia Mera), Cristina Pop, Claudia Bistrian (65 Iulia Săvescu).
 
Selecționata Turciei a reușit să marcheze prin: Sivrikaya (4), Topcu (8-pen.), S.Dişli (18, 55), Baturay (44), Yavaş (72), Erdogan (78).
 
La finalul partidei, echipele României și Turciei au fost premiate cu câte o Cupă pentru participarea la Turneul de Dezvoltare UEFA. Trofeele au fost înmânate de Ruslan Berzoi, vicepreședinte al Federației Moldove de Fotbal.