Selecționatele vor juca între ele, în sistem grupă, câte două reprize de câte 40 de minute. Dacă două echipe se află la egalitate la finalul partidei, se vor executa lovituri de departajare. Victoria în timpul regulamentar este răsplătită cu 3 puncte, cea obținută după penalty-uri două puncte, iar echipă învinsă după executarea loviturilor de la 11 metri primește un punct. Totuși, conform regulamentului turneului, la final nu se va întocmi clasament.
 
Lotul României convocat de antrenorul Călin Pistolea pentru Turneul UEFA de Dezvoltare este următorul:
 
Portari: Georgiana Dârle (Olimpia Cluj), Diana Năcuță (CSM Pașcani)
 
Fundași: Kata Peter, Erika Gered, Barbara Bartalis, Timea Krall (toate Vasas), Teodora Meluță, Ștefania Moraru, Melinda Nagy, Daniela Mateș (toate Olimpia Cluj), Raluca Pteanc (Independența Baia Mare), Alexandra Stoica (Fair Play București)
 
Mijlocași: Diana Grecu, Carmen Ciobanu (ambele Olimpia Cluj), Mădălina Boroș (ASA Tg. Mureș), Andreea Diță (Universitatea Alexandria), Maria Neacșu (CSS Târgoviște)
 
Atacanți: Oana Negrea, Loredana Popa (ambele Olimpia Cluj), Alexandra Buftea (Independența Baia Mare)
 
Programul jocurilor la Turneul UEFA de Dezvoltare:
21 aprilie: Slovacia – Moldova (ora 14:00), România – Bulgaria (ora 17:00)
22 aprilie: Ungaria – Bulgaria (ora 14:00), România – Moldova (ora 17:00)
24 aprilie: Moldova – Ungaria (ora 14:00), România – Slovacia (ora 17:00)
25 aprilie: Bulgaria – Moldova (ora 14:00), Ungaria – Slovacia (ora 17:00)
26 aprilie: Slovacia – Bulgaria (ora 10:00), România – Ungaria (ora 12:30)