Echipa națională de fotbal feminin a sosit azi în capitala lusitană și pregătește turul barajului pentru Campionatul European 2017, partidă care se va disputa vineri, de la ora locală 18:45, pe Estadio do Restelo din Lisabona.

Fetele au părăsit cantonamentul de la Cluj-Napoca la primele ore ale dimineții și s-au îmbarcat astăzi dimineață pentru un zbor care le poate rămâne în amintire ca fiind spre cel mai mare succes din cariera lor de până acum. Delegația a făcut o escală la Munchen și apoi a aterizat la Lisabona la ora locală 13:30, cu jucătoarele zâmbind, dar concentrate. “Am ajuns aici, dar nu vrem să ne oprim, chiar dacă prezența la baraj e cea mai bună performanță a naționalei până acum. Vrem să tranșăm calificarea chiar din Portugalia”, mărturisea portarul Andreea Părăluță.

De la 0 la 24 de grade Celsius

Capitala Portugaliei le-a primit cu soarele cuceritor învăluind aeroportul, o atmosferă complet diferită față de un octombrie friguros cu care se obișnuiseră acasă. “Acum suntem puțin obosite, dar cu așa vreme parcă ne revenim imediat! Nu avem de ce să ne plângem, am venit aici să scriem istorie”, povestea căpitanul Florentina Olar în autocarul echipei în timp ce acesta aluneca pe străduțele șerpuitoare ale Lisabonei și lăsa în urmă stadionul lui Sporting, Jose Alvalade. Apoi, fetele s-au cazat și au luat prânzul în hotelul Metropolitan, situat la distanță de zece minute cu mașina de aeroport.

Intrare liberă la meci: așteptăm românii din Portugalia!

Turul barajului pentru calificarea la Euro 2017 din Olanda se va desfășura la Lisabona vineri, 21 octombrie, de la ora locală 18:45. Dacă românii din țară și cei care nu pot ajunge pe stadion vor putea urmări acest meci extrem de important pentru fotbalul feminin în direct la Dolce Sport, de la 20:45, ora României, fetele îi așteaptă pe românii din Portugalia să le susțină în drumul spre prima calificare din istorie la un turneu final!

Intrarea este liberă, dar accesul pe Estadio do Restelo se va face exclusiv pe baza tichetelor care vor putea fi ridicate, în mod gratuit, de la casa de bilete Loja Azul (Blue Shop) a stadionului, în ziua partidei, până la ora 15:00. Adresa Estadio do Restelo este Praceta Torres do Restelo 1449-015, stadionul fiind situat în zona Belem din Lisabona.