România – Turkmenistan 13-0, cea mai categorică victorie din istorie

În cadrul turneului Turkish Women’s Cup, reprezentativa feminină a învins selecționata similară a Turkmenistanului cu 13-0, acesta fiind cel mai categoric succes din istoria echipei naționale feminine.

Opt jucătoare au marcat pentru România, Andrea Herczeg reușind un hat-trick, iar Cristina Carp, Mara Bâtea și Ioana Bălăceanu câte o ”dublă”.

România – Turkmenistan 13-0

Au marcat: Herczeg (10’, 45’, 56’), Bălăceanu (17’, 54′), Goder (23’), Marinescu (28’)
Ciolacu (33’), Sandu (40’), Bâtea (45+1′, 68’), Carp (63’, 74’)

Echipa utilizată de selecționerul Mirel Albon în meciul de astăzi:
1. Părăluță-cpt (12. Câmpean 46′)- 19. Ciolacu, 3. Nagy (5. Meluță 64′), 15. Goder, 16. Sandu (2. Oprea 46′)- 18. Tărășilă (4. Bortan 46′) – 21. Carp (8. Vătafu 87′), 14. Herczeg – 17. Bălăceanu, 9. Bâtea (11. Olar 87′), 20. Marinescu

Rezerve neutilizate: 6. Ficzay, 10. Voicu

În celălalt meci al grupei, Uzbekistan a învins cu 1-0 India.

Partida împotriva Turkmenistanului a reprezentat și titularizarea în premieră a trei junioare. Două dintre jucătoare au debutat cu gol, Ioana Bălăceanu reușind o ”dublă” (17 și 54), iar Mădălina Marinescu înscriind în minutul 28. Portarul Sara Câmpean, 15 ani și 7 luni, a înlocuit-o în partea a doua pe Andreea Părăluță și a menținut poarta intactă.

”A fost un început de turneu foarte bun. Jucătoarele noastre au arătat poftă de joc și disponibilitate la efort, chiar dacă adversarul nu le-a solicitat prea mult. E foarte îmbucurător că jucătoarele care au evoluat mai puțin până acum, mai ales cele 3 debutante, s-au integrat foarte repede în mecanismul echipei naționale. Sperăm să putem continua pe aceeași linie și astfel putem spera la o calificare la turneul final al Campionatului European, a declarat selecționerul Mirel Albon la finalul partidei, menționând și faptul că această victorie ”a fost cea mai categorică din istoria echipei naționale feminine”.

În top 3 se mai află meciurile disputate în compania Estoniei (10-0, pe 26 august 2000) și Croației (10-0, pe 2 octombrie 2004)

România va disputa alte două partide în faza grupelor: cu Uzbekistan, pe 1 martie, de la ora 14:30 (Evrenseki Stadium, Side), și cu India, pe 3 martie, de la ora 16:30 (Gold City, Alanya).

Pe 5 martie se vor disputa partidele pentru clasament, iar câștigătoarele celor două grupe se vor întâlni în disputa pentru trofeu.

Lotul convocat de selecționerul Mirel Albon pentru acțiunea din Turcia: 

Portari: Andreea Părăluță (Levante), Sara Câmpean (”U” Olimpia Cluj)

Fundași: Olivia Oprea (Zaragoza/Spania), Maria Ficzay (Diosgyori VTK/Ungaria), Teodora Meluță (”U” Olimpia Cluj), Brigitta Goder (Gyori ETO/Ungaria), Melinda Nagy (”U” Olimpia Cluj), Adina Giurgiu (Sassuolo/Italia)

Mijlocași: Andrea Herczeg (Kungsbacka DFF/Suedia), Ioana Bortan (”U” Olimpia Cluj), Ștefania Vătafu (Anderlecht/Belgia), Andreea Voicu (Apollon Limasol/Cipru), Bianca Sandu (Diosgyori VTK/Ungaria), Beatrice Tărășilă, Mihaela Ciolacu (ambele ”U” Olimpia Cluj)

Atacanți: Mara Bâtea, Ioana Bălăceanu, Cristina Carp (toate ”U” Olimpia Cluj), Mădălina Marinescu (Vasas Femina Odorheiu Secuiesc), Florentina Olar (Fortuna Hjorring/Danemarca)

*Convocată inițial, Erika Gered (Vasas Femina Odorheiu Secuiesc) a fost înlocuită de Cristina Carp (”U” Olimpia Cluj).

În toamnă debutăm în calificările EURO 2021

Reprezentativa feminină a României a fost repartizată în Grupa H, alături de Elveția, Belgia, Croația și Lituania, în urma tragerii la sorți care s-a desfășurat pe 21 februarie, la Nyon.

Naționala feminină va debuta în preliminariile pentru EURO 2021 pe teren propriu, chiar împotriva Belgiei, pe 8 octombrie. Locul și ora de disputare ale partidei vor fi stabilite ulterior.

Programul Grupei H din preliminarii:

29.08.2019: Lituania – Croația
03.09.2019: Elveția – Lituania, Belgia – Croația
4.10.2019: Lituania – Elveția
8.10.2019: ROMÂNIA – Belgia, Elveția – Croația
8.11.2019: ROMÂNIA – Lituania, Croația – Belgia
11.11.2019: Belgia – Lituania, Elveția – ROMÂNIA
10.04.2020: Croația – Lituania
14.04:2020: Belgia – Elveția, Croația – ROMÂNIA
05.06.2020: Lituania – ROMÂNIA
09.06.2020: Lituania – Belgia, ROMÂNIA – Elveția
18.09.2020: Belgia – ROMÂNIA, Croația – Elveția
22.09.2020: Elveția – Belgia, ROMÂNIA – Croația

La turneul final se califică direct câștigătoarele celor 9 grupe alături de cele mai bune trei locuri doi, cărora li se alătură țara-gazdă, Anglia. Celelalte șase ocupante ale pozițiiilor secunde vor disputa un play-off, în sistem tur-retur, astfel urmând a se stabili celelalte trei care se vor califica la EURO 2021.