Naţionala feminină de fotbal a României a pierdut sâmbătă finala Balaton Cup, turneu organizat de Federaţia Maghiară de Fotbal. România a fost învinsă de selecţionata similară a Belarusului, scor 2-5 (2-3), la capătul unui meci foarte spectaculos.

După succesul din semifinale, 4-3 cu Serbia, selecţionerul Mirel Albon a schimbat echipa, trimiţând în teren "garnitura a doua" a lotului deplasat în Ungaria. În plus, de la Balaton Cup au lipsit cele mai bune dintre "stranierele" naţionalei României, care au demarat pregătirile pentru noul sezon cu echipele de club la care evoluează.

Prima repriză a finalei cu Belarus a fost una extrem de echilibrată. Conduse cu 1-0 din minutul 10, fetele lui Mirel Albon au întors rezultatul prin golurile marcate de Nicole Popa şi Cristina Carp. În ultimele şase minute ale primei părţi, România a încasat două goluri, scorul fiind la pauză favorabil reprezentativei din Belarus, cea care trecuse în semifinale, 4-1, de naţionala ţării gazdă, Ungaria.

La reluare, Belarus a mai marcat de două ori, adjudecându-şi astfel trofeul Balaton Cup ediţia 2016. Aceasta a fost a doua finală pierdută la Balaton Cup de România, după cea din 2014, când fetele noastre au fost învinse de Slovacia (1-1, 4-5 după loviturile pentru departajare).

Belarus – România 5-2 (3-2)
Au marcat pentru România: Nicole Popa şi Cristina Carp
România: Lavinia Boandă – Lidia Havriştiuc, Brigitta Goder, Larisa Sîrbovan, Nicole Popa, Beatrice Tărăşilă, Laura Desmerean, Ana Maria Gorea, Isabelle Mihail, Alice Roca, Cristina Carp.
Antrenor: Mirel Albon
Au mai evoluat: Adina Giurgiu, Mara Bâtea, Ioana Bortan, Corina Olar