Alin Cioban e preşedintele clubului Olimpia Cluj, cel care domină de ani buni fotbalul feminin românesc. E, în plus, preşedintele Comisiei de Fotbal Feminin din cadrul FRF şi unul dintre cei care au condus proiectul "Fotbal şi Feminitate", proiect premiat de UEFA săptămâna trecută.

Cu mai puţin de 24 de ore înaintea meciului împotriva Greciei, ultimul din Grupa a 3-a de calificare la Campionatul European de anul viitor, Alin Cioban a acceptat să radiografieze, pe scurt, fotbalul feminin din România. Iar rezultatele radiografiei îndeamnă la optimism!