La 29 de ani, împliniți recent, pe 1 octombrie, Laura Roxana Rus e una dintre veteranele echipei naționale de fotbal, pentru care a debutat în urmă cu mai bine de un deceniu. Mulți spun că Laura ar face față fără probleme în multe echipe de băieți! E non-conformistă, spune totdeauna ceea ce gândește, chiar dacă deranjează, are un CV impresionant, face acte de caritate despre care nu vrea însă să vorbească și nici să audă că au fost mediatizate, muncește pe brânci. În plus, Laura Rus are o dorință, care la sfârșitul acestei luni ar putea să se împlinească: calificarea la un turneu final! "Vreau să mă retrag în glorie", își argumentează ea năzuința.

"Suntem mai bune decât portughezele"

Lala, așa cum îi spun apropiații, s-a remarcat la Pandurii Târgu Jiu, cu mulți ani în urmă. La nici 20 de ani, a plecat în Spania, la Sporting Huelva. De atunci evoluează doar în străinătate. Au urmat Apollon Limassol, Fortuna Hjørring, după care a ales să plece în Coreea de Sud. A jucat la Suwon FMC WFC, iar în prezent e legitimată la Icheon Daekyo. 

A călătorit jumătate de glob pentru a onora convocarea la echipa națională de fotbal a României, care e la un pas de calificarea în premieră la un turneu final, EURO 2017. Cu optimismul care o caracterizează, cu felul său de a fi, Laura Rus nu e doar o jucătoare, ci și un bun motivator, cu vorba, dar mai ales prin exemplul său. "Nici nu vreau să aud altceva! Trebuie să ne calificăm la Campionatul European. Suntem mai bune decât portughezele", susține Lala.

"Floare din asfalt"

Și-a revenit cu fusul orar, iar acum se pregătește alături de celelalte colege de la națională pentru „dubla” de baraj contra Portugaliei. „Dorința e mare, toate fetele, cei din jurul echipei naționale, toți ne dorim o calificare. Trebuie să fim acolo. Merităm. Pentru mine ar fi o realizare binevenită pentru că vreau să mă retrag în glorie! Cred că totul depinde doar de noi. Dacă e să ne fie teamă de ceva, de noi însene trebuie să ne fie”, spune Laura Rus.

„Coreeanca” din lotul României știe multe despre adversara de la „baraj”. „Am urmărit câteva meciuri ale Portugaliei, din recentele preliminarii. Au puncte forte, dar și puncte slabe. Am jucat, pe vremea când evoluam în Spania, împotriva unor jucătoare din actuala echipă a Portugaliei. O știu bine pe Cláudia Neto, căpitanul echipei, dar și pe Ana Borges. Aceasta din urmă e impresariată de agentul meu! Vorbeam ceva mai devreme de teamă, dar mie nu îmi e frică de nimic, chit că emoțiile nu îmi dau pace nici la meciurile amicale. Avem echipă bună, mai tehnică, mai valoroasă decât Portugalia. Trebuie să jucăm pentru noi, pentru România, nu pentru o echipă de club sau alta”, susține Laura Rus.

Între două antrenamente, în călătoriile sale, înainte de culcare, atacantul echipei naționale a României citește. Cititul e una dintre marile sale pasiuni. E la curent cu toate noutățile din domeniul literar. Spune că cititul o relaxează, dar, în același timp, o încarcă pozitiv. „Floarea din asfalt”, scrisă de Alexandra Svet, e ultima carte pe care Laura a achiziționat-o și pe care o lecturează acum în cantonament cu gândul la călătoria spre EURO 2017!

Partida tur a „dublei” Portugalia – România se va disputa pe „Estádio do Restelo” din Lisabona, fieful echipei de primă ligă C.F. Os Belenenses, de la ora locală 18:45 (20:45 ora României). Returul e programat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, arena formației CFR Cluj, acolo unde România a încheiat meciurile din Grupa a 3-a preliminară, începând cu ora 18:00.