Luni după-amiază, tricolorele au luat contact cu gazonul stadionului ”Dr. Constantin Rădulescu”, din Cluj-Napoca, acolo unde marți seara vor disputa partida decisivă pentru calificarea la Euro 2017.

Marți, de la ora 18:00, pe arena din Gruia, fetele antrenate de Mirel Albon joacă returul cu Portugalia, contând pentru barajul Campionatului European 2017. În tur, la Lisabona, scorul a fost 0-0.

Înaintea antrenamentului, ultimul înaintea partidei de marți, tricolorele au participat la o ședință de team building în care au lucrat în echipe în cadrul diferitelor activități și jocuri pregătite de staff-ul naționalei. 

"Ar fi o premieră pentru oricare dintre echipe calificarea la turneul final. Și, după evoluția din preliminarii, cred că ambele am fi meritat să fim la Euro. Jocul de la Cluj nu va semăna cu cel din tur, nu ne avantajează acel 0-0 și vom face totul pentru victorie. Norocul și șansa nu le pot antrena, așa că ne dorim să ne calificăm în timpul regulamentar, fără a ajunge la loviturile de departajare” – Mirel Albon, selecționerul României

”Ambele echipe își doresc mult calificarea, sperăm să fie un spectacol frumos pentru un public numeros, pentru că și noi ne dorim să evoluăm cu tribunele pline”, a spus tehnicianul portughez Francisco Neto.