Selecționerul echipei naționale de fotbal feminin a României, Mirel Albon, le-a scos pe fete la o ședință de pregătire în această după-amiază. Tricolorele s-au antrenat pe Estadio Nacional, un stadion cu un istoric impresionant.
Construcția acestuia a început în 1939 și a fost finalizată în 1944. Cu o capacitate de 39.000 de locuri, în condițiile în care tribuna a II-a nu există!, arena a fost gazda echipei naționale a Portugaliei până de curând. În plus, aici se dispută an de an finala Cupei Portugaliei. De asemenea, în 2004, la Campionatul European găzduit de Portugalia, echipa națională a Angliei s-a pregătit aici.
Antrenamentul condus de Mirel Albon a durat aproximativ 90 de minute și a fost unul mai ușor, având în vedere că lotul a călătorit azi pe ruta Cluj-Napoca-Munchen-Lisabona. Atmosfera în lot este foarte bună, dar fetele sunt concentrate și decise să-și atingă visul și să scrie istorie: calificarea la Euro 2017. Ar fi prima participare la un turneu final din istoria echipei naționale de fotbal feminin.
Partida tur a „dublei” Portugalia – România se va disputa pe „Estádio do Restelo” din Lisabona, fieful echipei de primă ligă C.F. Os Belenenses, de la ora locală 18:45 (20:45 ora României), în direct pe DolceSport 2. Returul e programat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, arena formației CFR Cluj, pe 25 octombrie.