În urmă cu două zile, Mirel Albon, selecționerul primei reprezentative feminine de fotbal a României, a anunțat lotul ce va face deplasarea la Gold City Cup, turneul amical găzduit de orașul Alanya, din Turcia, în perioada 27 februarie – 8 martie.

Pe lista selecționerului se află și câteva noi, precum Elena Răduc (CS Navobi Iaşi) și Claudia Bistrian (CFR Timişoara), aflate în premieră la o acțiune a echipei naționale. De asemenea, din lotul pentru Alanya face parte și „franțuzoaica” Annemarie Bănuţă. Atacantul de la Rodez Aveyron, prima ligă franceză, revine astfel la națională după o pauză de câțiva ani.

„O fată deșteaptă, serioasă și ambițioasă”

Convocarea Elenei Răduc, jucătoare în vârstă de 21 de ani, a fost prilej de bucurie la NAVOBI Iași. Antrenorul Adrian Ambrosie spune despre Elena că este un fenomen. „Elena Răduc a început fotbalul organizat acum doi ani și jumătate. Faptul că acum a ajuns la națională e un mare succes pentru ea, o răsplată pentru munca depusă. Elena e o fată deșteaptă, e studentă la Ingineria Mediului, serioasă și, mai ales, ambițioasă. Pe postul său, cel de mijlocaș central, e una dintre cele mai bune din România”, a declarat, pentru www.frf.ro, Adrian Ambrosie.

Cea mai bună din țară

Originară din Adjud, Elena Răduc a fost remarcată pentru prima oară la Cupa Liceelor. „Când eram în clasa a XI-a, am fost desemnată cea mai tehnică jucătoare din țară! Anul următor am câștigat titlul de cea mai bună jucătoare din țară la Cupa Liceelor! Domnul Ion Morohai, de la Galați, mi-a propus să joc pentru Oțelul. Părinții, care m-au susținut permanent, nu s-au opus. Am intrat și la facultate, la Galați, dar după o jumătate de an echipa Oțelul s-a desființat. Am <înghețat> anul și am plecat la Iași, la NAVOBI. De atunci joc aici, mă simt bine, sunt studentă”, a declarat, pentru www.frf.ro, Elena Răduc.

Primul cantonament

Elena a mai cochetat cu echipa națională, chiar anul trecut. „Am mai primit două convocări, dar de fiecare dată m-am accidentat… Acum, a treia oară, va fi cu noroc! Voi fi pentru prima oară într-un cantonament cu echipa națională. Mă bucur foarte mult”, a mai spus cea care e îndrăgostită de jocul lui Iniesta, mijlocașul echipei FC Barcelona.

În Turcia, România va disputa trei partide. Iată programul:
1 martie
România – Turcia, ora 16:30 (ora României)
3 martie
România – Kosovo, ora 15:00 (ora României)
5 martie
România – Polonia, ora 16:30 (ora României).

Naționala României se va reuni la Mogoșoaia, vineri, 24 februarie, iar plecarea în Turcia este programată pentru luni, 27 februarie.

Lotul de 20 de jucătoare pentru turneul Gold City Cup

Portari

Andreea Părăluţă (Atletico Madrid, Spania), Linda Kajtar (Vasas Femina Odorheiu Secuiesc)

Fundași

Andreea Corduneanu (FC Aire-le-Lignon, Elveţia 2), Maria Ficzay (Medyk Konin, Polonia), Brigitta Goder (ETO FC Gyor, Ungaria), Olivia Oprea (Levante UD, Spania), Lidia Havriştiuc (Olimpia Cluj), Teodora Meluţă (Olimpia Cluj), Anamaria Gorea (ASA Tîrgu Mureş)

Mijlocași

Ioana Bortan (Olimpia Cluj), Ştefania Vătafu (Olimpia Cluj), Andreea Voicu (Olimpia Cluj), Cristina Carp (Olimpia Cluj), Elena Răduc (CS Navobi Iaşi), Claudia Bistrian (CFR Timişoara), Adina Giurgiu (Olimpia Cluj)

Atacanți

Florentina Olar (Fortuna Hjorring, Danemarca), Mara Bâtea (Olimpia Cluj), Laura Rus (Sporting Huelva, Spania), Annemarie Bănuţă (Rodez Aveyron, Franța)