Echipe Navobi Iași este ultima sosită în careul de ași al Cupei României la fotbal, competiție rezervată fetelor. Trupa pregătită de Adrian Ambrosie a învins joi după-amiază la Timișoara și s-a calificat în semifinalele Cupei, fază în care mai sunt prezente Olimpia Cluj, Heniu Prundu Bârgăului și CSȘ Târgoviște.

Gol din corner

În cea mai disputată partidă din sferturile de finală ale Cupei României, Navobi a trecut de CFR Timișoara cu 2-1 (0-0). Meciul a fost dramatic. Gazdele au deschis scorul în minutul 71, prin Loredana Sas, direct din lovitură de colț, dar moldovencele au revenit și au învins fără prelungiri pe Bega. Teodora Plăcintă a marcat de două ori, în minutele 77 și 89.

CFR Timișoara nu l-a avut pe bancă pe antrenorul Florin Bugar, care, din cauza unei viroze puternice, nu a putut să se deplaseze la stadion. Fetele sale însă i-au dedicat golul din minutul 71, manifestându-și simpatia față de antrenorul lor printr-un mesaj scris pe un tricou! Nu au putut însă să-i dedice și calificarea în semifinalele competiției.

„Calificarea e o altă premieră”

„A fost un meci foarte echilibrat. Vântul a influențat foarte mult jocul celor două formații. În prima repriză, cu vântul în spate, am dominat jocul. Am ratat însă câteva ocazii monumentale. A doua repriză a fost a Timișoarei. De altfel, la golul reușit de echipa gazdă, direct din corner, vântul a avut un aport decisiv. Reușita gazdelor a venit ca o lovitură care le-a trezit pe fetele noastre. Din acel moment au jucat altceva. Au pus stăpânire pe joc și au întors rezultatul. E meritul lor. Calificarea în semifinalele Cupei României e o altă premieră pentru Navobi. După cinci ani de muncă, calificarea în careul de ași al competiției arată că munca noastră a meritat, că există perspectivă și continuitate, ceea ce e foarte important. După premiera de anul trecut, când am încheiat Superliga Națională pe ultima treaptă a podiumului, acum bifăm o altă premieră. Îmi pare rău pentru Florin Bugar, colegul meu de la U19, care e bolnav și nu a putut veni la meci. Îi urăm însă multă sănătate”, a declarat, pentru www.frf.ro, Adrian Ambrosie, antrenorul echipei Navobi Iași și selecționerul naționalei U17 a României.

Partida dintre CFR Timișoara și Navobi Iași, scor 1-2, a fost arbitrată de o brigadă având-o la centru pe Adina Popa (Oradea), care a fost „asistată” de Gabriela Ioana Toderaș (Suncuiuș) și de Jeanina Păduraru (Oradea).

Banca tehnică a naționalei U17 se confruntă în semifinale!

Iată programul semifinalelor:
26 aprilie
Olimpia Cluj – Heniu Prundu Bârgăului
Navobi Iași – CSȘ Târgoviște

După ce s-a „războit” în sferturile de finală cu echipa pregătită de antrenorul naționalei U19, Florin Bugar, antrenorul Adrian Ambrosie, de la Navobi Iași, va da piept în semifinale cu „secundul” său de la naționala U17, Mihai Tătăranu, tehnicianul echipei CSȘ Târgoviște. „Cel mai probabil meciul va fi amânat, pentru că vom fi plecați în acea perioadă, eu și Mihai Tătăranu, într-o acțiune cu lotul național U17. Va fi un duel interesant cel din semifinale”, a mai comentat Adrian Ambrosie.