Data limită până la care se pot depune cererile de înscriere în competiţiile de fotbal feminin, sezonul 2020/2021, rămâne neschimbată: 25 iulie, așa cum este prevăzut în Regulamentul de Organizare Fotbalistică.

CERERE DE ÎNSCRIERE FOTBAL FEMININ, EDIŢIA 2020-2021

Cererea de înscriere va fi transmisă prin e-mail la adresa competitii.feminin@frf.ro
şi apoi OBLIGATORIU prin poștă la adresa Federaţiei Române de Fotbal din Strada
Serg. Vasile Şerbănică nr.12, sector 2, Bucureşti, în atenţia Departamentului Competiţii
– Birou Fotbal Feminin.

Termenele limită pentru depunerea cererilor de schimbare de denumire (menționate în cuprinsul art. 2 din ROAF) sau modificare a structurii/formei juridice (menționate în cuprinsul art. 4 din ROAF), însoțite de toate celelalte documente prevăzute de ROAF, se prelungesc până la data de 24 iulie 2020. Termenul prevăzut de ROAF pentru asocierea cluburilor (art. 4 bis) – nu se modifică.

Orice alte termene prevăzute în cuprinsul ROAF rămân nemodificate.