Milan Kosanović, membru al staff-ului Serbiei U20, campioană mondială în 2015, și Mitar Mrkela, coordonatorul loturilor de juniori din țara vecină, au fost vineri la București la cursurile foștilor jucători români.

În cadrul cursurilor de obținere a licențelor UEFA B și A pentru jucătorii profesioniști cu activitate îndelungată, campionii mondialii din Noua Zeelandă 2015 și-au dezvăluit secretele. La eveniment a participat şi fostul internaţional Miodrag Belodedici, component al echipei Steaua Roșie Belgrad când aceasta a cucerit Cupa Campionilor.

Mitar Mrkela a susținut o prezentare la Casa Fotbalului pentru viitorii tehnicieni români. ”Ne-a prezentat filozofia lor, infrastructura, punctele cheie din strategia de dezvoltare a fotbalului din Serbia. Am rămas impresionat de faptul că invitații noștri ne-au arătat secvențe video de la antrenamentele pe care le-au susținut la Campionatul Mondial U20 și modul în care elementele exersate s-au regăsit apoi în meci”, a punctat Gabi Manu, antrenor cu licența UEFA PRO în cadrul Școlii Federale de Antrenori.

Cursanții s-au mutat apoi pe Sud Arena, unde, sub ochii lor, Milan Kosanović a condus o ședință practică în care a lucrat cu grupa de juniori Under 18 a Academiei Sport Team.

27 de foști fotbaliști cu cel puțin 200 de prezențe în competițiile oficiale din România și din străinătate sunt înscriși la cursul de obținere a licențelor UEFA B și A, aflat deja la al treilea modul: Iulian Apostol, Florin Bătrînu, Marius Bilașco, Florin Bratu, Ovidiu Burcă, Cornel Cernea, Dănuț Coman, Ionel Dănciulescu, Răzvan Farmache, Cornel Frăsineanu, Ionuț Luțu, Ionuț Mazilu, Marius Măldărășanu, Marius Mitu, Cătălin Mulțescu, Cătălin Munteanu, Valentin Năstase, Valentin Negru, Daniel Oprița, Mihăiță Pleșan, Sergiu Radu, Daniel Rednic, Florin Șoavă, Constantin Solomon, Mihai Stere, Alin Stoica, Cristian Todea.