România va găzdui Campionatul European UEFA Under 21 în perioada 21 iunie – 8 iulie. Stadionul Rapid-Giulești este unul dintre cele 4 stadioane pe care se vor juca în România meciurile turneului final. Rapid-Giulești este o arenă nouă, care găzduiește echipa Rapidului și care, de-a lungul timpului, a fost scena uneia dintre cele mai frumoase galerii.

Acesta este un motiv de mândrie pentru fanii alb-vișinii, în primul rând, dar și pentru toți iubitorii fotbalului din București.

Cu o capacitate de 14.047 locuri, noul stadion a fost inaugurat în martie 2022, iar de atunci termenul de “sold out” a devenit o obișnuință la meciurile de acasă ale Rapidului. În plus, arena a găzduit și finala Cupei României – ediția 2022 – semn că arena va găzdui multe meciuri importante și în viitor.

În Giulești se vor disputa 4 meciuri ale turneului final, 3 meciuri din grupa de la București și un sfert de finală, iar în data de 18 octombrie, la tragerea la sorți, vom afla ce echipe se vor duela pe stadionul Rapid-Giulești.


Înscrie-te acum ca să poți cumpăra bilete în avans la cele mai tari meciuri.
Perioada de înscriere înainte de tragerea la sorți pentru achiziționarea de bilete #U21Euro 2023 s-a încheiat pe 18 octombrie. Astfel, suporterii înscriși până la această dată vor fi primii care își vor cumpăra biletele.

Având în vedere numărul mare de înscrieri, am creat și o a doua perioadă de vânzare în avans.

Astfel, suporterii care se înscriu pe site-ul turneului până pe 9 februarie inclusiv, vor putea achiziționa bilete la meciurile #U21Euro 2023 înainte de deschiderea vânzării publice, putând astfel să obțină locurile dorite la cele mai tari meciuri la maximum 45 lei/bilet!

În plus, dacă te înscrii până pe 9 februarie, poți participa la tragerea la sorți pentru anumite pachete de bilete, vezi detalii în linkul de înscriere.

Înscrie-te acum!