Federaţia Română de Fotbal coordonează Structura Locală de Organizarea a EURO 2020 la București (LOS Bucharest). În această calitate, participă la Grupul interministerial pentru EURO 2020 și la Grupul operativ de lucru pentru implementarea proiectului. FRF are rol de integrator. Manager LOS Bucharest este domnul Florin Șari.

Ca atribuţiune directă, FRF are misiunea de a ridica notorietatea și atractivitatea fotbalului în vederea creșterii interesului cât mai multori fani la ediţia aniversară a EURO, care în 2020 va împlini 60 de ani de la înfiinţare. În acest sens, FRF s-a angajat să organizeze programe educative și să lanseze noi competiţii pentru copii și tineret. Acestea s-au iniţiat încă din 2015 sub genericul ”Împreună suntem fotbal” și sunt în continuă derulare.

Prin parteneriatul încheiat cu Ministerul Educaţiei s-a dat consistenţă și interes Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar și Campionatului Naţional Universitar la fotbal. Îndeplinirea obligaţiilor FRF în proiectul EURO 2020 s-a realizat și prin perfectarea a 23 de noi competiţii, precum “Cupa Tymbark junior”, “Turneul Speranţelor”, “Performanţa are viitor” împreună cu Gillette, “Transformă Uliţa în Stadion” care a luat forma competiţională de “Cupa Satelor”.

Totodată, FRF a iniţiat programul “Youth Council”, de angrenare a tinerilor în proiectele organizatorice ale fotbalului. “Youth Council” a primit o distincţie specială a UEFA la ultima ediţie a Galei Grow Awards 2018.

Prin toate aceste acţiuni, FRF a atras în familia fotbalului peste 150.000 de tineri.